|
Din 8 Martie, baletul "Cenuşăreasa", în coregrafia lui Mihai Babuşka, revine pe scena Operei Naţionale Bucureşti
 Cenuşăreasa, una dintre cele mai îndrăgite poveşti ale copilăriei, transformată într-o adevărată bijuterie a baletului pe muzica lui Serghei Prokofiev, revine în repertoriul Operei Naţionale Bucureşti, sâmbătă, 8 martie, de la ora 19:00.
Conducerea muzicală îi aparţine dirijorului Adrian Morar. Libretul, regia şi coregrafia baletului Cenuşăreasa sunt semnate de Mihai Babuşka, iar rolurile principale sunt interpretate de prim-balerinii Operei Naţionale Bucureşti, Bianca Fota, Oana Babuşka (Cenuşăreasa) şi Ovidiu Matei Iancu, Vlad Toader (Prinţul).
"Mi-am dorit o atmosferă daliană (Salvator Dali - n.red), cu decoruri care să sugereze scurgerea timpului, ca în tablourile pictorului, în care ceasurile se preling la propriu. Am preferat să adaug o notă de umor unei muzici greoaie - cele două surori vitrege în travesti - element care crează o contrapondere pentru lirismul evoluţiilor celor doi prim-solişti. Eu nu cred că există spectacole de balet special pentru copii sau special pentru oameni mari. () Un spectacol cum ar fi Lacul lebedelor sau Giselle sau Cenușăreasa sunt, cred, pe placul tuturor. Pentru că nu este adult care să nu aibă și ceva de copil în el", a declarat Mihai Babuşka.
Astăzi maestru de studii şi repetiţii la Opera Naţională Bucureşti, Mihai Babuşka este absolvent al Şcolii Academice a Teatrului Mare din Moscova în 1977 şi a devenit prim-solist al operei din Bucureşti în anul 1980. Mihai Babuşka este câştigătorul Premiul Teatrului Naţional Sârb din Novi Sad, Premiul I la Concursul Internaţional de Dans Iugoslav, Premiul de Excelenţă al Uniunii Criticilor Muzicali (în 2001), a fost bursier al Programului Guvernamental Lideri-Vizitatori internaţionali, pentru management artistic, SUA, 2005. În perioada 2001-2008, Mihai Babuşka a fost şef al Companiei de Balet din cadrul Operei Naţionale Bucureşti. A creat la Opera Naţională Bucureşti mai multe spectacole: Don Quijote de Ludwig Minkus (2000), Palladio de Karl Jenkins (2002), Cenuşăreasa de Serghei Prokofiev (2002), Baiadera de Ludwig Minkus (2005), Giselle de Adolphe Ch. Adam (2009).
Cenuşăreasa Balet în două acte de Serghei Prokofiev
Libretul de Mihai Babuşka, adaptare după Nikolai Volkov, inspirat de povestea lui Charles Perrault
8 şi 9 Martie, ora 19.00
Dirijor: Adrian Morar
Regia şi coregrafia: Mihai Babuşka
Scenografia: Adriana Urmuzescu
Distribuţia
Sâmbătă. 8 Martie, ora 19.00
Cenuşăreasa - Bianca Fota
Prinţul - Ovidiu Matei Iancu
Mama - Mihai Babuşka / Antonel Oprescu / Călin Rădulescu
Prostuţa - Cătălin Caracaş /Andrei Dolcoş
Strâmbuţa - Raul Oprea/ Bogdan Plopeanu
Miniştrii - Mircea Crăciun / Andrei Dolcoş/ Raul Oprea / Călin Rădulescu
Companionii - Lucas Campbell / Andrei Dolcoş/ Shohei Horiuchi/ Yoshida Shuhey / Cristian Preda
Profesorul de dans - Virgil Ciocoiu
Zâna - Rebecca Haw/ Sena Hidaka/ Marina Minoiu/ Bianca Stoicheciu
Primăvara - Marina Minoiu/ Reina Yagura
Vara - Bianca Stoicheciu/ Lorena Negrea
Toamna - Sena Hidaka/ Rin Okuno/ Marina Minoiu
Iarna - Noellie Coutisson/ Alice Minoiu
Pantofarul - Florin Mihalache
Bijutierul - Vicenţiu Popescu
Croitorul - Mircea Ioniţă
Peruchierul - Gabriel Luca
Majordomul - George Mocanu
Duminică, 9 Martie, ora 19.00
Cenuşăreasa - Oana Babuşka
Prinţul - Vlad Toader
Mama - Mihai Babuşka / Antonel Oprescu / Călin Rădulescu
Prostuţa - Cătălin Caracaş / Andrei Dolcoş
Strâmbuţa - Raul Oprea / Bogdan Plopeanu
Miniştrii - Mircea Crăciun / Andrei Dolcoş / Raul Oprea / Călin Rădulescu
Companionii - Lucas Campbell / Andrei Dolcoş / Shohei Horiuchi / Yoshida Shuhey / Cristian Preda
Profesorul de dans - Virgil Ciocoiu
Zâna - Rebecca Haw / Sena Hidaka/ Marina Minoiu / Bianca Stoicheciu
Primăvara - Marina Minoiu / Reina Yagura
Vara - Bianca Stoicheciu/ Lorena Negrea
Toamna - Sena Hidaka / Rin Okuno / Marina Minoiu
Iarna - Noellie Coutisson / Alice Minoiu
Pantofarul - Florin Mihalache
Bijutierul - Vicenţiu Popescu
Croitorul - Mircea Ioniţă
Peruchierul - Gabriel Luca
Majordomul - George Mocanu |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie11-07: Două evenimente, duminică, pe scena Operei Brașov Duminică, 12 iulie 2026, de la ora 11.00, în Sala Operei Brașov, invităm spectatorii, mici și mari deopotrivă, să vizioneze musicalul „Frumoasa din Pădurea Adormită”, o adaptare feerică realizată după celebrul basm al lui Charles Perr ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
09-07: Toamna începe ... la operă! O nouă stagiune înseamnă emoții noi, povești memorabile și seri pe care abia aștepți să le trăiești.
În octombrie deschidem Stagiunea 107 cu unul dintre cele mai așteptate evenimente ale anului: premiera cu două reprezent ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
08-07: Orchestra Operei Naționale București cântă la Festivalul Internațional de la Ravello Pe 12 iulie, ora 20:00, Orchestra Operei Naționale București urcă pe scena Belvedere di Villa Rufolo, la Festivalul Internațional de la Ravello, unul dintre cele mai prestigioase festivaluri de muzică din Europa, ajuns la cea de-a 74-a ediție.< ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
01-07: Program iulie 2026 Rigoletto
Duminică, 5 iulie 2026, ora 19:00
Concert Simfonic
Vineri, 10 iulie 2026, ora 19:00
Carmen
Duminică, 19 iulie 2026, ora 19:00
Traviata
Vineri, 24 iulie 2026, ora 19: ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
28-06: O călătorie prin frumusețea culturii chineze Luni, 29 iunie, scena Operei Naționale Române din Cluj-Napoca devine poarta către una dintre cele mai fascinante tradiții artistice ale lumii.
Beijing Dance Academy, una dintre cele mai prestigioase instituții de dans din China, a ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|