|
Stagiunea Operei din Iaşi începe cu "Magia serii în sunet şi lumină"
 Pe 28 septembrie, iubitorii muzicii clasice sunt invitaţi la un nou spectacol în aer liber, pe bulevardul "Ştefan cel Mare şi Sfânt", intrarea fiind liberă!
După ce sezonul muzical trecut a fost un adevărat maraton al premierelor - nu mai puţin de şase spectacole noi, în doar şase luni - stagiunea 2013-2014 a Operei Naţionale Române Iaşi se anunţă a fi înţesată de spectacole, o suită de titluri dintre cele mai cerute de public. Premierele vor veni însă în a doua parte a stagiunii, printre titlurile dezvăluite numărându-se "Traviata", "Boema" şi "Lacul lebedelor".
Sâmbătă, 28 septembrie, de la ora 20.00, o a treia ediţie a spectacolului extraordinar "Magia serii în sunet şi lumină" va constitui "darul" artiştilor pentru publicul lor: "Va fi un spectacol grandios, cu lasere, lumini şi artificii, realizat după modelul celui oferit în ultimii doi ani la deschiderea stagiunii. Ne pregătim să primim mai mult de 7.000 de spectatori, câţi au fost anul trecut", a spus Beatrice Rancea, directorul Operei ieşene.
Pe scenă vor evolua soliştii, corul şi orchestra în concert, sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeşelea. Timp de o oră şi jumătate, se vor face auzite arii celebre din operele unor mari compozitori precum Giuseppe Verdi, Georges Bizet, Franz Lehár, Gioachino Rossini sau Wolfgang Amadeus Mozart, interpretate de soliştii: Jean Kristoff Bouton, Andrei Fermeşanu, Ana Maria Donose, Simona Titieanu, Cristina Grigoraş, Lăcrămioara Maria Hrubaru Roată, Florentina Onică, Maria Macsim Nicoară, Diana Bucur, Octavian Dumitru, Mihaela Grăjdeanu, Ciprian Marele, Irina Scafaru, Adrian Ionescu, Elena Roşsca, Laura Scripcaru şi Florin Guzgă.
Spectacole pe scena de acasă, dar şi în festivaluri
Primul spectacol al Operei în Sala Mare a Teatrului Naţional Iaşi, va fi "Aida" (9 octombrie), urmat de "Indiile galante", "Bărbierul din Sevilla" şi "Tosca" (pe 3 noiembrie, la aniversarea de 57 de ani a instituţiei). Purtând semnătura reputatului Andrei Şerban, spectacolul "Troienele" va fi prezentat în deschiderea Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere - FILIT, a cărui primă ediţie va avea loc la Iaşi în perioada 23 - 27 octombrie, iar "Indiile galante" va deschide Festivalul Naţional de Teatru - FNT, la Bucureşti (25 octombrie - 3 noiembrie). "Datorită cererii mari de bilete, vom avea cinci reprezentaţii în trei zile, la Bucureşti. Maestrul Andrei Şerban va veni special pentru acest eveniment, de la New York, şi va adapta spectacolul pentru sala Teatrului Odeon", a mai spus Beatrice Rancea. (Gina Popa)
Opera va fi prezentă şi la "Seara Valorilor", organizată de Primăria Iaşi, pe 14 octombrie, eveniment ce îl va avea la pupitru pe dirijorul Cristian Oroşanu. |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie22-10: Program noiembrie 2026, Brașov Sâmbătă, 7 noiembrie 2026, ora 18.30, Sala Operei
SÂNGE VIENEZ – Operetă de J. Strauss-fiul
Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, ora 18.30, Sala Operei
BOEMA - Operă de G. Puccini
Duminică, 15 noiembrie ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
22-10: „Dama cu camelii” la Opera Brașov Sâmbătă, 24 octombrie 2026, de la ora 18.30, pe scena Operei Brașov, veți putea urmări spectacolul de balet „Dama cu camelii”, pe muzică de R. Schumann, C. Saint-Saëns, Fr. Chopin, Fr. Liszt.
Spectacolul de balet „Dama cu ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
19-10: Trei spectacole pentru copii în programul „Școala Altfel”, la Opera Brașov În această săptămână, în cadrul programului „Școala Altfel”, Opera Brașov vine în întâmpinarea numeroaselor solicitări și oferă elevilor din județul Brașov (Brașov, Codlea, Zărnești) trei reprezentații ale spectacolului „Av ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
18-10: Tango-ul întâlnește opera la Brașov Marți, 20 octombrie 2026, de la ora 19.00, Opera Brașov găzduiește, în Sala de pe str. Bisericii Române nr. 51, gala de tango argentinian „Tango Meets Opera”, organizată de Asociația Cluj Tango Orchestra.
Premiera acestui s ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
18-10: "Elixirul dragostei" la Teatrul National de Operetă „Poate dragostea să fie creată într-un laborator?” este întrebarea de la care pleacă acest spectacol-experiență, care vă va teleporta într-o lume fascinantă, unde magia, dragostea și tehnologia se întâlnesc. „Elixirul Dragostei” ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|