|
Gala de Operă, un eveniment extraordinar, pe scena lirică brașoveană
 Sâmbătă, 15 noiembrie 2025, de la ora 18.30, în Sala Operei, invităm publicul la o seară de strălucire și emoție – Gala de Operă, un eveniment dedicat frumuseții vocilor, marilor partituri lirice și bucuriei scenei.
Sub bagheta maestrului Traian Ichim, soliștii, Corul și Orchestra Operei Brașov vor da viață unor momente de referință din creația lui Rossini, Bellini, Donizetti, Verdi, Ponchielli, Gounod, Offenbach, Bizet, Massenet, Cilea și Puccini – titani ai scenei lirice care au modelat, prin muzica lor, emoția și măreția operei universale.
Veți asculta arii, duete și ansambluri din capodoperele „L’Arlesiana” și „Adriana Lecouvreur” de Fr. Cilea, „Macbeth”, „Don Carlo” și „Il Trovatore” de G. Verdi, „Manon” și „Hérodiade” de J. Massenet, „Lucia di Lammermoor” de G. Donizetti, „Carmen” de G. Bizet – cu celebra „Habanera” –, dar și „Boema” de G. Puccini – momente pline de expresivitate, rafinament și emoție.
Pe scenă vor evolua: Mădălina Bourceanu, Maria Catrina, Aurelia Florian, Silvia Micu, Anda Pop, Cristina Radu, Asineta Răducan – soprane, Sonia Hazarian, Carmen Topciu – mezzosoprane, Bede László, Liviu Iftene – tenori, Lucian Petrean, Alexandru Aghenie, Alexandru Chiriac – baritoni, Alin Anca și Dan Popescu – bași, alături de Corul Operei Brașov, pregătit de dirijorul Dragoș-Mihai Cohal. Prezentarea galei: Simona Manole. Coordonator spectacol: Anda Tabacaru. Regie scenă: Cristina Roșu.
O seară de gală în care emoția, virtuozitatea și bucuria scenei se împletesc într-o celebrare a operei și a marilor ei interpreți.
Spectacolul durează două ore și 15 minute și are o pauză.
Pentru acest eveniment, nu mai sunt bilete disponibile!
Informații se pot obține la telefon: 0268-419380.
După începerea spectacolului, accesul în sală nu mai este permis!
Eveniment desfășurat cu sprijinul Consiliului Local al Municipiului Brașov și al Primăriei Municipiului Brașov. |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie04-11: Vineri, 20 noiembrie 2026, ora 11.00, Sala Operei Brașov, CARMEN - Operă de G. Bizet - Repetiție generală cu public - La cererea publicului, anunțăm o nouă reprezentație: vineri, 20 noiembrie 2026, de la ora 11.00, vă invităm la repetiția generală cu public a operei „Carmen” de G. Bizet! În plus, joia viitoare, 12 noiembrie 2026, găzduim un recital - I ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
04-11: Opera Națională București deschide noiembrie cu tango și opere de Puccini, Mozart și Saint-Saëns Opera Națională București invită publicul, în perioada 4–8 noiembrie 2026, la cinci seri de muzică. Programul se deschide cu „Cel mai frumos tango din lume”, cu tenorul Daniel Magdal și Corina Chiriac în calitate de invitată, și conti ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
03-11: „Sânge vienez”, capodopera lui Strauss, pe scena Operei Brașov Sâmbătă, 7 noiembrie 2026, de la ora 18.30, în Sala Operei Brașov, vă invităm să urmăriți spectacolul cu celebra operetă „Sânge vienez” de Johann Strauss-fiul!
Premiera osperetei a avut loc la Viena, pe 26 octombrie 189 ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
03-11: Un weekend de dans la Cluj-Napoca Opera Națională Română din Cluj-Napoca este partener al TRANSILVANIA STEPS, festivalul care aduce la Cluj companii din Portugalia, Singapore și China. La cea de-a V-a ediție, două dintre spectacolele sale se întâlnesc cu tine chiar pe scena ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
03-11: Program noiembrie 2026, Teatrul de Operetă Concert Extraordinar: FAMILIA ROMANȚEI
Teatrul National de Opereta si Musical Ion Dacian, 4 noiembrie 2026, ora 19:00
TRIBUT LUIS MARIANO
Lounge Opereta Orchestra, 5 noiembrie 2026, ora 19:00
VIVA LA VOCE! ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|