|
Colaborare între Opera Națională Română din Iași și Opera din Duseldorf
 Opera Națională Română din Iași a făcut primii pași spre o colaborare cu renumita Operă am Rhein din Duseldorf. Prezent în Germania, la invitația Asociației Culturale Româno-Germane Atheneum din Dusseldorf, managerul interimar al Operei ieșene, Daniel Șandru, a inițiat proiectul amintit. ”Am avut o întâlnire extrem de fructuoasă cu directorul general al Operei Duseldorf, domnul profesor Christoph Meyer. Printre altele, am discutat despre încheierea unui parteneriat între prestigioasa instituție pe care o conduce și Opera ieșeană.
S-a stabilit ca în perioada următoare să punem la punct detaliile colaborării. Un protocol ar putea fi parafat la începutul anului următor, când, în funcție de condițiile pandemice, domnul director general Meyer ar putea veni la Iași” a precizat Șandru, care a mai amintit că Iașul ar putea colabora strâns și pe alte planuri cu orașul de pe Rin: ”Acest parteneriat cultural se înscrie într-un cadru mai larg, și anume cel al unei viitoare înfrățiri între orașele Iași și Duseldorf, discuțiile în acest sens fiind inițiate deja”. |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie15-04: Cluj Chamber Music Festival, ultima zi pentru prețurile reduse Dacă aveai de gând să ajungi la Cluj Chamber Music Festival 2026, acum este momentul în care o poți face la preț redus - perioada Early Bird se încheie astăzi!
Cluj Chamber Music Festival revine în perioada 7–17 mai 2026, i ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
15-04: O seară în pași de dans, Raymonda la Opera Națională București Vă invităm să pășiți într-o lume a rafinamentului și grației, alături de una dintre cele mai spectaculoase creații ale baletului clasic: „Raymonda”, prezentată pe scena Operei Naționale București, în data de 19 aprilie.
... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
14-04: „Vânzătorul de păsări” înveselește atmosfera pe scena Operei Brașov Sâmbăta aceasta, 18 aprilie 2026, de la ora 18.30, în Sala Operei, este programat spectacolul cu opereta „Vânzătorul de păsări” de Carl Zeller. Premiera lucrării a avut loc la Theater an der Wien, în anul 1891. Succesul răsunător a det ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
11-04: Opera Brașov lansează seria „Dialoguri la Operă - Conferințele Binelui” Începând cu luna aprilie, Opera Brașov lansează un nou proiect cultural realizat în parteneriat cu „Echipa Binelui”, inițiativă fondată de Carmen Târnoveanu. Sub titulatura „Dialoguri la Operă – Conferințele Binelui”, această se ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
08-04: Prima premieră a anului la Opera Iași: „Stabat mater”, de Gioachino Rossini Opera Națională Română din Iași prezintă mâine prima premieră a anului, „Stabat mater”, de Gioachino Rossini. Deși este o lucrare de tip oratoriu, producția propune o punere în scenă complexă, care integrează toate elementele consti ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|