|
Spectacolul “Femeia, eterna poveste” revine pe 27 august
 Vineri, 27 august, de la ora 20.30, în Amfiteatrul în aer liber al Palatului Național al Copiilor publicul bucureștean este invitat la spectacolul Femeia, eterna poveste, o poveste interbelică în regia lui Attila Vizauer, pe un scenariu de Ema Stere, scenografia Anca Albani, coregrafia Ioana Macarie, o producţie a Teatrului „Stela Popescu” din Bucureşti.
În distribuţie se găsesc actorii Crina Matei, Ana Maria Ivan, Cristian Neacşu, Sorin Aurel Sandu, Viorel Păunescu şi Daniel Filipescu, instrumentişti Gabriel Stănescu – vioară, Ionuț Preda – acordeon, Alexandru Burcă/Raul Kusak – pian, Raul Kusak aranjament muzical. Dansează Silvia Mauriţiu, Cristina Marin Neagu, Denisa Ispir, Alexandra Dogaru, Andrei Dogaru, Cosmin Vasile.
Sinopsis
Acţiunea se petrece pe terasa localului bucureștean „Leul și cârnatul”, într-o seară de vară, prin 1937 sau 1938. Protagoniștii sunt Maria (Ana Maria Ivan), proaspăt angajată la bucătărie și chelnerul Pavel (Cristian Neacşu). Povestea evoluează în jurul celor care se află în local, printre care Maria recunoaște un bărbat de la o masă, cel care urma să se căsătorească cu stăpâna ei, Tita Cristescu, ucisă în ziua de Crăciun a anului 1935. Bărbatul este acum însoţit de o tânără şi, pentru ea, plăteşte o dedicaţie care deschide programul muzical al serii.
Povestea alternează cu momente muzicale celebre ale vremii, pe care le veţi recunoaşte cu siguranţă, în interpretarea Crinei Matei şi a lui Daniel Filipescu, precum Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seară, Femeia, eterna poveste, Ce faci astă seară tu şi nu numai. La acea vreme, moartea Titei Cristescu fusese un scandal imens în presă, cu atât mai mult cu cât personajele implicate erau oameni importanți.
Tita Cristescu era fiica lui Gheorghe Cristescu, zis „Plăpumarul”, unul dintre fondatorii și primul secretar al Partidului Comunist Român, iar cel despre care se credea că a omorât-o era celebrul inginer Liviu Ciulei.
O seară de desfătări muzicale și dueluri spirituale se transformă încet în seara plină de suspansul dezlegării unei intrigi polițiste, spre a sfârși într-o farsă ce lasă totuși o umbră de îndoială.
La final, spectatorul va rămâne cu curiozitatea de a răsfoi istoriile Bucureștiului, de a regăsi imaginile sale în nuanțe de sepia și oamenii săi cu poveștile lor pasionale. |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie06-11: Două seri dedicate operei italiene În noiembrie, te invităm la două întâlniri cu muzica marilor compozitori italieni: Giacomo Puccini și Giuseppe Verdi!
Pe 9 noiembrie, Il tabarro / Gianni Schicchi aduce pe scenă două povești contrastante, reunite într-un sing ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
04-11: Vineri, 20 noiembrie 2026, ora 11.00, Sala Operei Brașov, CARMEN - Operă de G. Bizet - Repetiție generală cu public - La cererea publicului, anunțăm o nouă reprezentație: vineri, 20 noiembrie 2026, de la ora 11.00, vă invităm la repetiția generală cu public a operei „Carmen” de G. Bizet! În plus, joia viitoare, 12 noiembrie 2026, găzduim un recital - I ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
04-11: Opera Națională București deschide noiembrie cu tango și opere de Puccini, Mozart și Saint-Saëns Opera Națională București invită publicul, în perioada 4–8 noiembrie 2026, la cinci seri de muzică. Programul se deschide cu „Cel mai frumos tango din lume”, cu tenorul Daniel Magdal și Corina Chiriac în calitate de invitată, și conti ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
03-11: „Sânge vienez”, capodopera lui Strauss, pe scena Operei Brașov Sâmbătă, 7 noiembrie 2026, de la ora 18.30, în Sala Operei Brașov, vă invităm să urmăriți spectacolul cu celebra operetă „Sânge vienez” de Johann Strauss-fiul!
Premiera osperetei a avut loc la Viena, pe 26 octombrie 189 ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
03-11: Un weekend de dans la Cluj-Napoca Opera Națională Română din Cluj-Napoca este partener al TRANSILVANIA STEPS, festivalul care aduce la Cluj companii din Portugalia, Singapore și China. La cea de-a V-a ediție, două dintre spectacolele sale se întâlnesc cu tine chiar pe scena ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|