|
„Opera, la tine în școală!” – noul proiect al Operei Brașov
 „Opera, la tine, în școală! ” – acesta este sloganul noului proiect al Operei Brașov ce promovează spectacolele pentru copii, în actualul context al pandemiei.
Tristă ar fi lumea fără teatru și artă, muzică și poezie, fără acea magie care reușește să ne deconecteze cu totul de cotidian, să ne umple sufletul de bucurie și fericire. „A fost imperios necesar să ne reinventăm, să găsim soluții salvatoare, atât pentru noi, cât și pentru micii noștri spectatori. Pandemia nu a reușit să pună lacăt peste ușile institutiei noastre, ci, din contră, repetițiile au fost mai intense și mai aprofundate, ambiția și interesul Colectivului Operei a fost mai mare, mobilizarea a fost impresionantă”, afirmă Violeta Brînzea, referent de specialitate PR, coordonatorul proiectului.
În acest sens, spectacolele sunt filmate pe scena Operei Brasov, ele se desfășoară normal, ca și cum copiii ar fi prezenți în sală, transmițând energia lor pozitivă tuturor artiștilor. Filmările transpuse pe dispozitive de stocare speciale intermediază legătura între Opera Brașov și toate instituțiile de învățământ din județ, începând de la grădinițe până la școli și licee.
Avantajul acestui proiect constă în faptul că spectacolul ajunge direct în sala de clasă prin intermediul tehnologiei moderne, inconvenientul fiind acela că interacțiunea cu artiștii și emoția vor lipsi cu desăvârșire… dar dorim să ne reîntâlnim cu micii spectatori, cât mai curând, în sala Operei Brașov.
„Puterea stă în artă și nu în bogație… Fără artă, cruzimea realității ar face lumea de nesuportat! ” - G.B. Shaw
Primii beneficiari ai proiectului sunt elevii Școlilor Gimnaziale nr. 5, nr. 12 și nr. 15 din municipiul Brașov. Ei vor ocazia să vizioneze, în săptămâna 17 – 21 mai 2021, spectacolul „Gulliver în Țara Piticilor”, pe muzica lui Marius Țeicu și scenariul Silviei Kerim. Regia artistică: Anda Tabacaru. Scenografia: Rodica Garștea. Coregrafia: Nermina Damian. Își dau concursul soliștii, corul și baletul Operei Brașov.
Preț bilet: 10 lei
Coordonator proiect: Violeta Brînzea – Referent de specialitate PR, tel. 0752.266.478 |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie06-11: Două seri dedicate operei italiene În noiembrie, te invităm la două întâlniri cu muzica marilor compozitori italieni: Giacomo Puccini și Giuseppe Verdi!
Pe 9 noiembrie, Il tabarro / Gianni Schicchi aduce pe scenă două povești contrastante, reunite într-un sing ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
04-11: Vineri, 20 noiembrie 2026, ora 11.00, Sala Operei Brașov, CARMEN - Operă de G. Bizet - Repetiție generală cu public - La cererea publicului, anunțăm o nouă reprezentație: vineri, 20 noiembrie 2026, de la ora 11.00, vă invităm la repetiția generală cu public a operei „Carmen” de G. Bizet! În plus, joia viitoare, 12 noiembrie 2026, găzduim un recital - I ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
04-11: Opera Națională București deschide noiembrie cu tango și opere de Puccini, Mozart și Saint-Saëns Opera Națională București invită publicul, în perioada 4–8 noiembrie 2026, la cinci seri de muzică. Programul se deschide cu „Cel mai frumos tango din lume”, cu tenorul Daniel Magdal și Corina Chiriac în calitate de invitată, și conti ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
03-11: „Sânge vienez”, capodopera lui Strauss, pe scena Operei Brașov Sâmbătă, 7 noiembrie 2026, de la ora 18.30, în Sala Operei Brașov, vă invităm să urmăriți spectacolul cu celebra operetă „Sânge vienez” de Johann Strauss-fiul!
Premiera osperetei a avut loc la Viena, pe 26 octombrie 189 ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
03-11: Un weekend de dans la Cluj-Napoca Opera Națională Română din Cluj-Napoca este partener al TRANSILVANIA STEPS, festivalul care aduce la Cluj companii din Portugalia, Singapore și China. La cea de-a V-a ediție, două dintre spectacolele sale se întâlnesc cu tine chiar pe scena ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|