|
Protest în fața Operei Naţionale Române din Iaşi
 Săptămână a început cu un nou protest în faţa Operei Naţionale Române din Iaşi. 20 de angajaţi au cerut, din nou, demiterea managerului Beatrice Rancea pe care o acuză de abuz de putere. Artiştii cer ministerului Culturii să trimită cât mai repede corpul de control pentru a verifica activitatea operei ieşene.
La protestul organizat de sindicatul ARTIS Moldova au participat 20 de anagajaţi. Ei spun că au discutat cu șefii Ministerului Culturii şi că aceştia le-au promis că vor trimite în teren o echipa de control pe 1 noiembrie. Sindicaliştii afirmă că verificările ar trebui făcute urgent.
Protestatarii s-au solidarizat şi cu prim-balerinul Vlad Mărculescu. Ei consideră că artistul a fost concediat pe nedrept.
Cei 20 de angajaţi spun că vor ieşi în faţa operei şi în zilele următoare. |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie18-09: Gală grandioasă în Parcul Operei: „Magia serii în sunet și lumină” Esplanada Operei Naționale Române din Iași va găzdui sâmbătă, de la ora 20:00, o grandioasă gală, „Magia serii în sunet și lumină”, eveniment ajuns la cea de-a XV-a ediție. Tradiționalul spectacol anual organizat de Opera din Iași ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
17-09: „Bărbierul din Sevilla”, patru reprezentații în luna octombrie, pe scena Operei Naționale București Pe 7, 8, 9 și 28 octombrie, ora 18:30, pe scena Operei Naționale București revine „Bărbierul din Sevilla” de Gioachino Rossini, în regia lui Igor Bergler, sub conducerea muzicală a maestrului Ciprian Teodorașcu.
La premiera ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
17-09: Opereta deschide stagiunea 2026/2027 cu Grand Opening Gala Pe 26 septembrie, vă dăm întâlnire la Grand Opening Gala, o călătorie muzicală festivă concepută ca un preambul al întregului sezon. O a doua reprezentație va avea loc pe data de 27 septembrie.
Soliștii, orchestra, co ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
14-09: Program octombrie 2026 Sâmbătă, 3 octombrie 2026, ora 18.30, Sala Operei
MY FAIR LADY – Musical de Frederick Loewe
Distribuția:
Eliza Doolittle – Alina Ichim
Henry Higgins – Liviu Iftene
Alfred P. Doolittle – Dan Popescu ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
14-09: „Seară Stravinski – Pasărea de foc și Sărbătoarea primăverii”, un spectacol de Marcello Algeri, deschide stagiunea 2026-2027 la Teatrul de Balet Sibiu Teatrul de Balet Sibiu deschide miercuri, 30 septembrie 2026, de la ora 19:00, la Centrul Cultural „Ion Besoiu”, Sala Mare, stagiunea 2026-2027, cu spectacolul de dans contemporan „Seară Stravinski – Pasărea de foc și Sărbătoarea primăv ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|