 În perioada 9-18 septembrie 2016, Teatrul Național de Operă și Balet "Maria Bieșu" va fi gazda unuia dintre cele mai prestigioase evenimente culturale ale Republicii Moldova - Festivalul Internațional de Operă şi Balet "Maria Bieşu", ediția a XXIV-a, dedicat în acest an celor 25 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova. Evenimentul este organizat sub egida Primului Ministru Pavel Filip, de către Ministerul Culturii al Republicii Moldova, Teatrul Național de Operă și Balet Maria Bieșu" și Uniunea Muzicienilor din Republica Moldova.
În cadrul conferinței de presă, desfășurată cu acest prilej, astăzi, 07 septembrie, ministrul Culturii Monica Babuc a remarcat că avem o școală de teatru liric în Republica Moldova, avem talente extraordinare, interpreți de operă, artiști de balet și avem un teatru care ne menține aprins flacăra celor 20 de ediții care au fost inițiate și ghidate de Primadona liricii din Republica Moldova, marea noastră soprană Maria Bieșu. "Fiecare ediție de festival este și o ediție suplimentară de rememorare a acestui gigantic talent pe care l-a născut pământul nostru și un semn de recunoștință pentru acest gest al primadonei Maria Bieșu de a transforma Republica Moldova, Chișinăul și Teatrul Național de Operă și Balet într-un punct focal al artei lirice internaționale, pentru că în fiecare an, la fiecare din aceste ediții am avut prezențe notorii, artiști ai marelor scene internaționale care, pe de o parte, ne-au apropiat de nivelul internațional interpretativ al teatrului liric, pe de altă parte, ne-au facilitat accesul la marile valori ale muzicii clasice internaționale", a afirmat oficialul.
Programul va cuprinde 8 spectacole de o înaltă ținută artistică - 4 opere, 3 balete și un concert de gală cu participarea virtuozilor marilor scene din 10 țări, precum Italia, Spania, Polonia, Germania, Belarus, România, Rusia, Ucraina, Slovacia, dar și a forțelor artistice din țara noastră care au făcut o impresionantă carieră peste hotare.
La această ediție, Festivalul îi va avea ca invitați pe soliști de renume, cum ar fi Natalia Gavrilan, solista Teatrului de Operă "La Scala"; Ahmed Agadi, solistul Teatrului Mariinsky; Adrian Țâmpău, solistul Zurich OpernHaus; Pavlo Tolstoy, solistul Operei Naționale Poloneze; Vladislav Gorai și Oleg Zlakoman, teatrul de Operă din Odessa, Ucraina; Dinu Tamazlâcaru și Iana Salenko - prim soliști la StatsBallet Berlin, Germania; Tatiana Anisimova, Teatrul de Operă din Kiev, Ucraina; Iliy Silchukov, Teatrul Bolshoy din Minsk, Belarus; Vlad Mărculescu, Kotomi Hoshino, Ana Maria Donose de la Opera Națională Iași, România. Parte dintre aceștia sunt compatrioții noștri care și-au făcut o carieră remarcabilă pe marele scene ale lumii.
De asemenea, vor participa și artiști de operă și balet din Republica Moldova, cum ar fi Vladimir Dragoș Artist al Poporului, Director artistic al TNOB M. Bieșu, Vladimir Zaklikovski Artist al Poporului, Valeriu Cojocaru Artist al Poporului, Boris Materinco Artist Emerit, Ion Timofti Maestru în Artă, Olga Busuioc, Mariana Bulicanu, Rodica Picireanu, Ana Cernicova, Anastasia Homițcaia Om Emerit, Eugen Tcaci, Om Emerit ș.a.
La pupitrul dirijoral vor fi Alexandru Samoilă Artist al Poporului, Andriy Yurkevych, Dumitru Cârciumaru, Alexei Baklan (Ucraina), Igor Dohovic (Slovacia), Manuel Busto (Spania).
Parteneri ai ediției curente a Festivalului sunt Fundația Orange Moldova, Fundația lui Vlad Plahotniuc Edelweiss", BC "Moldova Agroindbank" SA, Institutul Cultural Român Mihai Eminescu" din Chișinău. |