|
Ministerul Culturii va construi o sală de concerte în București
 Ministrul culturii, Vlad Alexandrescu a anunţat, ieri, că ministerul pe care îl conduce intenţionează să construiască o sală de concerte, pe Bulevardul Aviatorilor, pe terenul unde se află, în prezent, fostele Garaje "Leonida".
Conform ministrului, una dintre clădirile garajului va fi integrată în noua clădire, deoarece este monument istoric. El spune că, una dintre clădiri, cea din partea stângă, privind spre imobil, este goală si nefolosită, iar in cealaltă, cea din dreapta, functionează, în prezent, garajul Guvernului. De aceea Ministerul Culturii va incerca să obțină cele două clădiri si cei circa 14 mii de metri pătrați aferenţi pentru construcţia sălii de concerte. Odată obţinută proprietatea asupra terenului şi a clădirilor, poate fi lansat concursul de arhitectură, care ar putea avea un câștigător până la toamnă, a precizat Alexandrescu.
Sala de concerte va avea o capacitate de 2.400 de locuri şi va costa 55 de milioane de euro. Investiţia ar urma să fie finanţată din fonduri provenite de la BERD, a afirmat Vlad Alexandrescu. Ea ar urma să fie situată în centrul Bucureștiului, lângă staţia de metrou Piaţa Victoriei si în proximitatea altor instituţii de cultură - Muzeul Tăranului Român, Institutul de Istorie "Nicolae Iorga" al Academiei Române, Ateneul Român şi Sala de Concerte Radio, constituind o locație importantă pentru desfăsurarea Festivalului "George Enescu" si a altor evenimente culturale majore ale Bucureştiului. |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie06-03: Scrisorile Julietei la Sala Palatului din București, reprogramat pentru joi, 14 mai, ora 19:00 Un spectacol pentru cei care au iubit fără plasă de siguranță.
Ce se întâmplă când alegi să iubești fără garanții?!
Când nu te aperi…
Când nu negociezi emoția…
Când rămâi deschis…
S ... [ continuare ] Din categoria Stiri concerte
17-02: Coloane sonore din filme celebre Marți, 24 februarie, de la ora 15, Filarmonica din Timișoara vă propune spectacolul educativ "Coloane sonore din filme celebre". O aventură muzicală dedicată copiilor cu vârste între 7 și 12 ani, în care magia cinematografiei prinde viață ... [ continuare ] Din categoria Stiri concerte
25-01: Turneul internațional Andrea Bocelli „Romanza - cea de-a 30-a aniversare” Evenimente internaționale
07 feb., sâmbătă
Statele Unite, Columbus
20:00:00 Value City Arena (Schottenstein Center)
12 feb., joi
Statele Unite, Davie
20:00:00 Hard Rock Live at Seminole... [ continuare ] Din categoria Stiri concerte
22-01: Turneul MetaVivaldi la Craiova Filarmonica din Craiova devine scena unei fuziuni unice între clasic și rock.
Veți trăi o experiență muzicală de neuitat, plină de virtuozitate și pasiune.
Rock, balade și Anotimpurile lui Vivaldi se întâlnesc într-un spec ... [ continuare ] Din categoria Stiri concerte
20-01: Concert Alin Stoica - Doar cu tine - la Sala Gloria din București Pentru prima dată pe scena Sălii Gloria, tenorul Alin Stoica, supranumit Tenorul Inimilor, invită publicul la un spectacol emoționant de muzică clasică și crossover, intitulat „Doar cu tine”.
Cu o voce caldă și profundă, ... [ continuare ] Din categoria Stiri concerte
|