|
ONB lanseaza studiOpera
 Opera Naţională Bucureşti, prin Studioul Experimental de Operă şi Balet Ludovic Spiess" (SEOB), în parteneriat cu Fondazione Accademia dArti e Mestieri dello Spettacolo Teatro alla Scala şi SVASTA Consult S.R.L., vor implementa proiectul Formare profesională specifică în cadrul Studioului Experimental de Operă şi Balet pentru meserii de scenă şi abilităţi de management cultural în domeniul artelor spectacolului - studiOpera", în perioada noiembrie 2009 - noiembrie 2012. Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, "Investeşte în oameni! , finanţarea nerambursabilă fiind de 17.963.028 lei, cea mai mare finanţare nerambursabilă obţinută de un teatru din România din partea unui organism european.
Proiectul studiOpera pune accentul pe instruirea profesională a artiştilor, a lucrătorilor şi a managerilor de la toate nivelurile ierarhice, prin furnizare de cursuri la locul de muncă, cu scopul de a asigura o dezvoltare sustenabilă a sistemului de formare profesională; mai mult decât atât, proiectul îşi propune să completeze un segment care nu este acoperit de învăţământul tradiţional, punând la dispoziţia angajaţilor, cu ajutorul celor doi parteneri strategici, instrumente şi cunoştinţe care să sprijine competitivitatea şi să compenseze acolo unde acestea lipsesc de pe piaţă.
Se vor desfăşura atât cursuri orientate pe noţiuni teoretice pentru înţelegerea specificului activităţii dintr-un teatru de operă, precum şi cursuri practice pentru a asigura cunoştinţele şi deprinderile necesare angajaţilor de la orice nivel ierarhic şi pentru a permite folosirea tehnologiilor inovatoare în activitatea de zi cu zi.
Prima etapă a proiectului va consta într-o cercetare complexă, la nivel naţional, a sistemului profesionist în domeniul artelor spectacolului (instituţii de spectacol) şi a sistemului de formare în domeniul de mai sus (universităţi de profil, alte instituţii de formare continuă). Această etapă va dura 9 luni şi îşi propune să creeze o legătură între sistemul educaţional şi sistemul de lucru propriu-zis. Toate informaţiile obţinute pe parcursul celor 9 luni de cercetare vor fi colectate într-un raport care va constitui punctul de plecare al activităţilor următoare.
Partea a doua a proiectului va consta în elaborarea unui program de instruire adecvat şi în derularea unui program de "formare de formatori", cu ajutorul specialiştilor Academiei Teatrului La Scala şi ai firmei SVASTA Consult. Va fi creat un Centru de consultanţă profesională în domeniul artelor spectacolului. Se vor desfăşura cursuri pilot în domeniile care vor rezulta ca fiind necesare în urma cercetării din prima etapă.
Programul de instruire se va desfăşura în două direcţii clare: cursuri de măiestrie artistică susţinute de mari personalităţi ale Teatrului La Scala din Milano şi profesori în cadrul Academiei (canto, dirijat, regie, dans clasic şi contemporan, acompaniament) şi participări ale angajaţilor Operei Naţionale Bucureşti din domeniul scenografiei şi meseriilor de scenă la urmărirea procesului de realizare tehnică a spectacolelor în cadrul Teatrului La Scala, alături de cei mai calificaţi specialişti.
Finalul proiectului va însemna crearea unei structuri specializate în cadrul Operei Naţionale Bucureşti, un Studio (studiOpera) similar Academiei Teatrului La Scala, ce va fi un furnizor autorizat de training pentru domeniile specifice artelor spectacolului: artistic, tehnic şi management cultural. Beneficiari ai acestei noi structuri specializate vor fi, alături de angajaţi ai Operei Naţionale Bucureşti, Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti şi Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale".
Proiectul va avea o anvergură internaţională şi datorită platformei de comunicare creată de Opera Europa, prestigioasă organizaţie care reuneşte peste 100 de instituţii lirice, şi care numără printre membrii săi atât Opera Naţională Bucureşti, cât şi Academia Teatrului La Scala. |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie11-07: Două evenimente, duminică, pe scena Operei Brașov Duminică, 12 iulie 2026, de la ora 11.00, în Sala Operei Brașov, invităm spectatorii, mici și mari deopotrivă, să vizioneze musicalul „Frumoasa din Pădurea Adormită”, o adaptare feerică realizată după celebrul basm al lui Charles Perr ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
09-07: Toamna începe ... la operă! O nouă stagiune înseamnă emoții noi, povești memorabile și seri pe care abia aștepți să le trăiești.
În octombrie deschidem Stagiunea 107 cu unul dintre cele mai așteptate evenimente ale anului: premiera cu două reprezent ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
08-07: Orchestra Operei Naționale București cântă la Festivalul Internațional de la Ravello Pe 12 iulie, ora 20:00, Orchestra Operei Naționale București urcă pe scena Belvedere di Villa Rufolo, la Festivalul Internațional de la Ravello, unul dintre cele mai prestigioase festivaluri de muzică din Europa, ajuns la cea de-a 74-a ediție.< ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
01-07: Program iulie 2026 Rigoletto
Duminică, 5 iulie 2026, ora 19:00
Concert Simfonic
Vineri, 10 iulie 2026, ora 19:00
Carmen
Duminică, 19 iulie 2026, ora 19:00
Traviata
Vineri, 24 iulie 2026, ora 19: ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
28-06: O călătorie prin frumusețea culturii chineze Luni, 29 iunie, scena Operei Naționale Române din Cluj-Napoca devine poarta către una dintre cele mai fascinante tradiții artistice ale lumii.
Beijing Dance Academy, una dintre cele mai prestigioase instituții de dans din China, a ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|