|
My Fair Lady la Opera din Brasov
[ Autor Cornelia Petre ]  Jumătate de secol a trecut de la premiera "My Fair Lady" (pe Brodway - New York). Fr. Loewe a adaptat subiectul piesei "Pygmalion" a lui G. Bernard Shaw, reuşind să-l integreze cu succes prin muzica şi dansurile ritmate în atmosfera colorată a Angliei începutului de veac.
"My Fair Lady" este cel mai cunoscut musical al secolului XX, combinaţie fericită între tradiţiile operetei vieneze şi muzica de dans, americană.
Reluat după mai mult de patru ani, la cererea expresă a publicului braşovean, cu adaptarea regiei de maestrul Cristian Mihăilescu, după cea semnată de Anda Tăbăcaru-Hogea, noutăţi aduse de scenograful Şerban Iuca, coregrafia lui Mihai Mândruţiu şi Dorin Coşeriu, mişcarea scenică a Iuliei Coşeriu, în iunie 2011, se năştea un spectacol nou pentru iubitorii acestui musical.
Profesorul Higgins din "My Fair Lady" acceptă celibatul pentru a se consacra, pe deplin, preocupărilor sale creatoare. Consideră că deprinderea vorbirii corecte este o artă care poate transforma în bine, o fiinţă omenească. În relaţia dintre Eliza-Higgins nu se găsesc efuziuni sentimentale. Ataşamentul lui Higgins faţă de Eliza este unul mai puternic decât iubirea adesea trecătoare. Când distrat, când dezlănţuit, metodic, uneori despotic şi brutal, schimbător şi chinuit, Higgins nu este decât omul în plin proces creator.
Eliza trece de la revoltă la supunere, de la exasperare la ascultare, dar, ca şi lutul sculptorului Pygmalion, materia este uneori rebelă în mâinile artistului, silindu-l la încordare şi efort.
Cum rezolvă artiştii Operei Braşov disputele, conflictele, situaţiile comice şi dramatice... sunteti invitati să vedeţi în spectacolul de sâmbătă, 6 Aprilie 2013.
În distribuţie: Corina Klein (rol - Eliza), Gabriela Hazarian, Nora Vlad, Andromeda Nemeş, Anca Pănescu, Nicolae Zaharia (rol - profesor Higgins), Simonfi Sandor (Opera Naţională Română Cluj-Napoca), Cristian Fieraru, Liviu Iftene, Cristian Dicu, Florin Grama, Marcel Zănescu
Corul, Orchestra şi Baletul Operei Braşov
Text prezentare: Cornelia Petre
Preţ bilete: 20 lei; 10 lei
Biletele se vând la Opera Braşov, Str Bisericii Romane nr. 51, tel. 0268/419.380. Program: Marţi - Vineri 10 - 17 şi cu o oră înainte de începerea spectacolului. |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie01-06: „Sunetul muzicii” la Opera Iași Primele spectacole ale Operei Naționale Române din Iași din această lună vor avea loc miercuri și joi, în Sala Mare. De la ora 18:30, în ambele zile, publicul este invitat să urmărească un îndrăgit musical, „Sunetul muzicii”, de Rich ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
31-05: Program iunie 2026 Sâmbătă, 6 iunie 2026, ora 18.30, Sala Operei
SUNETUL MUZICII – Musical de Richard Rodgers
Sâmbătă, 13 iunie 2026, ora 18.30, Sala Operei
GALĂ DE BALET
– Spectacol extraordinar –
Invitați: Soli ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
31-05: Când iubirea devine lumină! Iolanta deschide Bucharest Opera Festival Pe 11 iunie, de la ora 19:00, pe scena Operei Naționale din București, ne așteaptă una dintre cele mai emoționante opere ale lui Ceaikovski, Iolanta, adusă de Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu" din Chișinău.
... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
30-05: Program iunie 2026 Silvia
4 iunie, 2026 19:00
Silvia
5 iunie, 2026 19:00
Rebecca
6 iunie, 2026 18:00
Rebecca
7 iunie, 2026 18:00
Jack, între dragoste și nebunie
12 iunie, 2 ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
29-05: București Opera Festival 2026 11 iunie, Bărbierul din Sevilla
12 iunie, Iolantha
13 iunie, Vocea umană
14 iunie, Ibérica (balet)
15 iunie, Cenușăreasa
16 iunie, Carmen`s Love Affairs
18 iunie, Faust
20 iunie, Carmen
21 ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|