[ Autor Adrian Trasca ]
 Marturisesc ca nu auzisem despre aceasta opera, iar rusinea mi-a scazut dupa ce am intrebat pe cineva despre ea, cineva care absolvise Conservatorul si profeseaza in domeniu, si nici persoana respectiva nu auzise despre ea. :-) Am zis, insa, ca un spectacol la Firenze, cu atat mai mult unul nou-nout, merita efortul de a merge pana acolo, cu atat mai mult cu cat revedeam frumosul oras toscan.
Spectacolul s-a desfasurat in curtea interioara a Palatului Pitti - alt motiv pentru a il vedea - deci in aer liber si nu in vreo incapere fastuoasa, asa cum credeam si speram eu. :-) Opera in sine este, ca subiect, cam... lasciva, tenta care se pare ca este pe placului domnului Offenbach. Oricine stie despre legenda lui Orfeu, acesta pierzandu-si soata, pe Euridice, si mergand pana in taramul hidos al lui Hades pentru a incerca sa o recupereze. In opera, insa, Euridice este... o poama, adica se "intinde" cu cine apuca, lucru pe care si tanarul si deloc purul Orfeu il face! Artist desavarsit in legenda, Orfeu din opera are "darul" de a ii face pe toti sa se tina de urechi atunci cand el canta! Iar cand Euridice este ademenita de diavol si dispare, Orfeu intai este aparent suparat, apoi, cand realizeaza ca ea a murit, rabufneste cu un "Yessss! " de pune in hohote de ras toata audienta!
Si, uite asa, ajungem in iad! Acolo... raiul de pe pamant! :-) ) ) Jupiter e un desfranat, iar toti ceilalti se "straduiesc" sa tina pasul cu el! E o virtute sa nu ai virtute si toti cei de acolo, inclusiv proaspata venita Euridice, se straduie cu vehementa sa tina pasul. Cabaretul, frumos integrat de compozitor intre ariile operei, este slagar, iar dezmatul la ordinea zilei.
Mai putin... glasul societatii! Acesta, ca in... realitate, vocifereaza, dar mai mult de atat, este personificat si, cand Orfeu n-are niciun gand sa se duca in iad dupa Euridice, asa cum e legenda, glasul societaii apare si il obliga sa faca acest lucru! Si uite asa, intr-o desfasurare sa ii spunem moderna a evenimentelor, actiunea din legenda se implineste, Orfeu plecand, cu societatea dupa el, sa o recupereze pe "buna" lui Euridice!
Montarea operei din Firenze a fost o combinatie de modern cu clasic, dar nesuparatoare. Tot fundalul scenei era reprezentat de paturi supraetajate, dar vreo 6-7 niveluri! Iar in fiecare pat se afla cate o tanara sau un tanar sumar imbracati, ei reprezentand si corul operei atunci cand partitura o cerea. Scena, pe care de obicei era patul initial al casniciei lui Orfeu cu Euridice, apoi al dezmaturilor din iad, a fost luminata pe rand in toate culorile de baza (rosu, verde, albastru, galben, alb, mov), iar costumele au fost clasice.
Din muzica nu am retinut o arie anume, dar a fost una placuta si, mai ales, executata foarte bine. Desi opera este sa-i zicem anonima, iar spectacolul unul de vacanta, oamenii nu s-au lasat prada desfraului lenei in a isi face treaba asa cum se cuvine.
Iar Florenta ramane printre cele mai frumoase orase ale Italiei. :-) |