 Vineri, 21.06.2013 și sâmbătă, 22.06.2013, au avut loc la sediul Operei Brașov, cele două spectacole "Premieră" cu opera Tosca de Giacomo Puccini. Două spectacole, deoarece onorabilul lăcaș de cultură a reușit, ca și în cazul celeilalte capodopere pucciniene care a avut premiera în această stagiune, Madama Butterfly, să asigure două distribuții egale ca valoare, o dovadă în plus a talentelor de care dispune instituția. Tosca trezește sensibilități aparte melomanilor români, deoarece la premiera absolută din 1900, partitura Floriei Tosca a fost interpretată de legendara soprană Hariclea Hartulary Darclee, cel care a ales-o pentru rol fiind însuși Puccini. Spre deosebire de alte lucrări, la Tosca putem stabili cu exactitate locul dar mai ales timpul desfășurării acțiunii, datorită indiciilor evidente lăsate de libretist (Luigi Illica) : Roma, 14 iunie 1800 până în dimineața zilei următoare! O poveste tragică despre o iubire fără compromisuri, între un pictor și o artistă, tulburată de meschinăria și ambiția patologică a celui care personifică puterea politică. Mario Cavaradossi, personaj voltairian, simbol al idealurilor nobile ale revoluției franceze, fidel în amor, dispus să păstreze secretul prietenului său cu prețul vieții, întruchipat vineri de Hector Lopez (Opera Națională București) și sâmbătă de Cosmin Marcovici. Floria Tosca, îndrăgostită, geloasă, rezistă eroic presiunilor puterii absolute, suficient de lucidă pentru a găsi o cale de scăpare pentru a-și salva iubirea, chiar dacă pentru asta trebuie să ucidă, interpretată de Anda Pop vineri și de Valentina Mărgăraș sâmbătă, două artiste desăvârșite. Scarpia - aroganță, cinism, fățărnicie, bigotism, puterea discreționară cu totul abominabilă, unul din cele mai detestabile personaje ale artei lirice, strălucit însuflețit vineri de Ștefan Ignat (Opera Națională București) iar sâmbătă de Valentin Marele. Aceștia, împreună cu celelelte personaje interpretate de Gelu Dobrea (Sacristan) -Opera Națională Timișoara, Nicolae Zaharia, Paul Tomescu, Mariana Lazăr, Mugurel Oancea, Irinel Felea, cu corul și orchestra Operei, dirijate de Dorel Munteanu și cu corul de copii UNISON, dirijat de George Dumitrașcu, au oferit melomanilor clipe de reverie și de încântare, două festine spirituale, două spectacole egale la superlativ.
Un merit considerabil (poate e puțin spus) în succesul celor două spectacole ale premierei îl are regizorul italian Matteo Mazzoni. El este artizanul acestei producții în manieră clasică, cu decoruri maiestuoase dar sobre, cu statuia Madonnei (Diana Drăgan) ce și-a schimbat discret poziția pe toată durata actului întâi.
Tuturor celor care au făcut posibile cele două spectacole (Asineta Răducan -asistent regie, Rodica Garștea -scenografie, Sena Dogariu, Ana Maria Negrea, Ovidiu Mezei -pregătire muzicală, Cecilia Doiciu -Directoarea Operei) sincere felicitări, iar în calitate de spectator (fanatic), MULȚUMIRI! |