[ Autor Floarea Trasca ]
 In seara de 23 ianuarie, am urmarit spectacolul "Nabucco" de Verdi la Phalztheater din Kauserslautern.
Scena deschisa infatisa o incapere patrata, neagra, a carei podea era presarata cu foi si fotografii parca sterse de vreme. Cateva obiecte, scaune, jucarii stricate, zaceau printre foi oferind impresia unui spatiu parasit si devastat. Mai multe persoane de varste diferite au pasit incet pe scena inainte de a incepe uvertura. Parca ar fi fost niste supravietuitori revenind pe locurile unei tragedii. Ridicau foile, cercetau obiectele, voiau sa inteleaga ce se intamplase. Si deodata, istoria se desfasura vie in fata lor: un personaj, cu aspectul unui sobolan dezgustator, poarta o servieta si se strecoara printre ceilalti temandu-se sa nu se afle adevarul. Cand cercul uman se strange in jurul lui, el se prabuseste nu inainte de a arunca departe servieta cu documentele care ii dovedesc tradarea. Un om intre doua varste mangaie ramasita unui cal de lemn si amintirile copilariei reinvie. Scena se imparte in doua: in dreapta, copiii au pus in picioare niste banci si se joaca lipsiti de griji; in stanga, grupul maturilor se strange langa zidul cenusiu pe care se aprind si se sting panouri in alb si negru fulgerand amenintator. Este un intreg popor de victime asteptand langa zid. Atmosfera devine amenintatoare, copiii dispar si apare o femeie in rochie de bal, Fenena, fiica lui Nabucodonosor, regele care si-a propus sa distruga poporul evreu. Fenena este prizoniera a iudeilor si Zaccaria, marele preot, o considera un zalog in fata furiei regelui babilonian. Multimea isi manifesta durerea si furia ridicand mana dreapta ca si cum ar arunca piatra. Fenena este data in grija lui Ismael, un tanar luptator evreu, pe cand intregul popor este hotarat sa se apere. Pe fundalul scenei, care infatiseaza zidul intunecat al templului, apar de la dreapta la stanga literele patrate de foc ale mesajului Dumnezeului unic venerat de iudei. In scena, intra luptatori in pantaloni negri, cu haine lungi, gri si bonete tot gri. Conducatorul lor plin de orgoliu este supus tinerei Abigaille, presupusa prima fiica a regelui babilonian. Aceasta o respinge pe Fenena in care vede o rivala atat la tron, cat si in dragoste, caci ambele il iubesc pe tanarul Ismael si acesta o indrageste pe Fenena care odinioara i-a salvat viata. Costumatia lui Abigaille - o fusta de bal peste pantalonii negri - este simbolica: ea se arata feminina si il ispiteste pe Ismael, dar in realitate vrea sa se razbune, are instincte razboinice si dorinta de a domina. Pentru ea, oamenii sunt lipsiti de importanta, de aceea si dispar din scena. Locul lor este luat de un birou larg pe care se afla un glob pamantesc stralucitor pe care Abigaille il mangaie visand sa-si intanda imperiul peste intreaga lume. In spatele biroului, este un panou alb ca un cer vid pe care norii albastrui par sa ia forma continentelor. Abigaille nu cunoaste mila: ea o inlatura cu brutalitate pe Fenena, isi pune soldatii sa-l tortureze pe Ismael, care a respins-o iar ca semn al triumfului, ea danseaza cu un urias pistol verde cu care ii impusca si pe supusii ei aliniati ca intr-o garda de onoare. Totul vorbeste despre dementa la care poate ajunge dorinta nemasurata de a-i supune pe altii. In aceasta lume dominata de irational, chiar fiintele se distorsioneaza, fapt aratat prin posterul pe care ea il lipeste pe peretele din dreapta: o jumatate a acestuia arata partea de sus a capului unui razboinic cu boneta, semanand cu un puscas american; cealalta jumatate, lipita mai in dreapta, reprezinta partea inferioara a fetei unui tanar barbos, poate un rabin, poate alt intelectual, oricum pare exact opusul unui luptator. Sciziunea dintre cele doua jumatati are multiple interpretari, prima fiind desigur separarea dintre creier/gandire/ratiune si gura/discurs/promisiuni. Dupa ce i-a impuscat pe toti, Abigaille pare sa domine scena ca o zeita a razboiului dezlantuit. Incercarea preotului Zaccaria de a rezista este infranta, el este deposedat chiar de mantia care ii arata rolul in mijlocul neamului.
In intregul spectacol, jocul cortinelor - una compacta, cealalta usor transparenta - contribuie la realizarea efectelor si la transmiterea mesajelor operei. Cand regele Nabucodonosor apare in prim-plan ca un nebun descult, purtand izmene si camasa alba, dupa cortina subtire se zaresc in siruri lungi trupurile culcate ale victimelor, femei, barbati, copii, toti la orizontala. Regele este insotit de un gardian asiatic cu ochi oblici si pometi proeminenti pe figura mongoloida. Gardianul il duce pe rege in dreapta scenei si il inchide dupa gratii intr-un pat, apoi se pune in fata patului si adoarme. Nebunul isi picteaza cu portocaliu pieptul camasii: desenul pare o uriasa stea a lui David. Apoi regale nebun decupeza din carton o coroana pe care si-o pune pe cap in timp ce presara fragmentele ramase pe gardian ca si cum l-ar acoperi cu confetti. Incet, profitand de somnul paznicului, regele coboara grilajul si pleaca spre noi actiuni. In acest moment, se aude celebrul cor "Va pensiero! " parca venind din strafundurile pamantului si trupurile culcate in spatele cortinei stravezii se trezesc la viata, se ridica usor in sezut, apoi se lasa iar jos, la pamant. Nebunul trece printre siruri ca si cum si-ar aminti cate masacre a facut. Cand se termina corul, trupurile recad, apoi dispar. In scena, apar soldatii credinciosi acum lui Abigaille. Ei danseaza batjocoritor in jurul regelui nebun si ii dau pe rand cizmele, haina si mantia. Regele le imbraca hotarat sa actioneze. Soldatii danseaza acum pe un ritm amintind un vechi dans evreiesc si isi pun pe cap schipa/copola/micul fes ritual maimutarindu-I pe evrei. Abigaille il convinge pe regele nebun sa treaca la birou si sa semneze actul prin care condamna la moarte intreg poporul evreu. Ea pune apoi actul de condamnare intr-o mapa si, o data scopul atins, se arata necrutatoare: il umileste pe Nabucco, ii rupe coroana de carton, ii ia mantia si il imbranceste cu ura cand el isi face griji pentru Fenena, fiica lui. In spatele cortinei subtiri, se zareste Fenena care se converteste la iudaism in Gradinile suspendate, renuntand la vechile inchinari la zei. Simbolic, hainele ei sunt schimbate ea imbracand rochia alba si simpla a puritatii. Acum este ocrotita nu numai de tanarul Ismael, ci si de marele preot si de multimea iudeilor. Ca trezit dintr-o stare de amortire, regele isi schimba atitudinea, il ucide pe comandantul fidel lui Abigaille si ii cruta pe evrei. Abigaille, care a aflat ca nu este fiica regelui, ci doar o sclava adoptata de acesta, se automutileaza, isi scrijeleste mainile si incearca sa obtina indurare de la Fenena si apoi de la Nabucco, insa ea cade ca o papusa de carpa sub jungherul regelui. Scena se umple de persoane imbracate in vesminte albe, brazdate de cate o dunga oblica maronie. Intreg poporul canta impreuna cu marele preot, in timp ce literele de foc apar din nou pe zidul templului.
Spectacolul "Nabucco" interpretat la Phalztheater din Kaiserslautern ne arata ca o adevarata opera artistica este mereu actuala si ilimitat simbolica. Verdi a compus opera gandindu-se in subtext la asuprirea austro-ungara asupra poporului Italian. Spectacolul din 23 ianuarie de la Kaiserslautern evoca perioada in care evreii erau robi in Egipt si navalirea babilonienilor, dar in acelasi timp, condamna dorinta de a supune pe altii, lipsa de toleranta, razboaiele izbucnite din dementa unor dictatori si tragediile umane provocate de acestea. Poti vedea in acest spectacol vechile imperii, dar si lagarele naziste si comuniste in care atatea fiinite umane au fost distruse. Si in mijlocul tuturor dezastrelor, iubirea si credinta reusesc sa pastreze esenta fiinitei umane: Ismael si Fenena aici, ca Aida si Radames in "Aida" se iubesc in ciuda tuturor obstacolelor, iar poporul oprimat isi mentine demnitatea cu credinta puternica in divinitate.
Decorurile si costumele voit simple, sobre, in griuri, in alb si negru, rar in culori stralucitoare, reusesc sa creeze impresia de apasare, de revolta sau deznadejde. Panourile paralele dispuse vertical ca si portiunile scenei care basculeaza sub nivelul obisnuit, corzile care trag ca niste streanguri costumele in tabloul gradinilor suspendate, luminile, toate contribuie la realizarea unui spectacol excelent, realizat in viziune moderna care nu altereaza mesajul initial al operei.
Spectatorii din Kaiserslautern au aplaudat civilizat si cuminte in unele momente ale spectacolului. Nimic din exaltarea spectatorilor latini! La final insa, au aplaudat indelung, asteptand iesirea repetata in scena a interpretilor. Niciun spectator nu s-a grabit spre iesire iar aplauzele lor aratau aprecierea pentru acest spectacol, un adevarat regal, pentru muzica interpretata de orchestra cu pasiune si acuratete, pentru dirijor si pentru interpretii de pe scena. Simpatia publicului s-a manifestat in mod special pentru Ismael, Fenena, Zaccaria, Nabucco, dar mai ales pentru interpreta lui Abigaille. |