|
Opera Națională București găzduiește un moment istoric de omagiu pentru Grigore Alexandru Ghyka, ultimul Domn al Moldovei
 Duminică, 9 noiembrie 2025, începând cu ora 09:30, în foaierul Operei Naționale București va avea loc ceremonia de depunere a sicriului cu rămășițele pământești ale lui Grigore Alexandru Ghyka (1807–1857), ultimul Domn al Moldovei și una dintre personalitățile esențiale ale procesului de modernizare a Principatelor Române. Momentul face parte dintr-un amplu program de ceremonii oficiale și comemorative organizate în perioada 8–12 noiembrie, cu ocazia repatrierii Domnitorului, după 168 de ani de la trecerea sa în neființă.
La ceremonia de primire a cortegiului funerar vor fi prezenți managerul Operei Naționale București, Daniel Jinga, reprezentanți ai Jandarmeriei Române, instituție întemeiată chiar în timpul domniei lui Ghyka, precum și membri ai Familiei Ghyka, între care Mihai Ghyka, descendent direct al Domnitorului.
Evenimentul este deschis publicului. Cei care doresc să aducă un omagiu pot vizita sicriul depus în foaierul Operei Naționale pe parcursul întregii zile de duminică.
Tot în această zi, în același spațiu, va fi deschisă o expoziție documentară dedicată domniei lui Grigore Alexandru Ghyka. Vizitatorii vor putea urmări o selecție de documente, imagini de arhivă și materiale video cu valoare istorică, ilustrând contribuțiile sale esențiale la edificarea statului român modern, de la fondarea Jandarmeriei Române (1850), la inițiativele sociale și legislative care au marcat ireversibil parcursul Moldovei către modernitate.
Context istoric și organizatoric
Rămășițele Domnitorului Ghyka vor fi aduse în țară în data de 7 noiembrie, de la cimitirul din Le Mée-sur-Seine, Franța, în urma unei ceremonii religioase desfășurate în prezența reprezentanților familiei, a Excelenței Sale, doamna Ioana Bivolaru – Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al României la Paris, a generalului André Petillot – director general adjunct al Jandarmeriei Franceze, precum și a oficialilor Jandarmeriei Române.
Ceremoniile din România, care includ momente oficiale cu onoruri militare și momente de reculegere, vor avea loc în mai multe locații din București, Focșani și Iași – orașul în care Domnitorul va fi reînhumat.
Evenimentul este organizat de Jandarmeria Română și Familia Ghyka, în parteneriat cu Opera Națională București, Primăria Municipiului Iași, Consiliul Județean Vrancea, Primăria Focșani, Televiziunea Română, TAROM și Ministerul Afacerilor Interne, cu sprijinul Ambasadei României la Paris.
Grigore Alexandru Ghyka (1807–1857)
Domn al Moldovei între anii 1849 și 1856, Grigore Alexandru Ghyka a fost una dintre cele mai vizionare figuri ale secolului XIX. A deschis calea Unirii Principatelor și a promovat valori esențiale pentru societatea modernă: libertate, justiție socială, demnitate. A susținut reforme curajoase – de la dezrobirea romilor și abolirea cenzurii, la dezvoltarea serviciilor publice și introducerea unui model de guvernare inspirat de marile democrații europene.
Repatrierea sa reprezintă nu doar un act de restaurare simbolică, ci și un gest de recunoștință națională față de un lider care a pus temeliile statului român modern. |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie04-11: Vineri, 20 noiembrie 2026, ora 11.00, Sala Operei Brașov, CARMEN - Operă de G. Bizet - Repetiție generală cu public - La cererea publicului, anunțăm o nouă reprezentație: vineri, 20 noiembrie 2026, de la ora 11.00, vă invităm la repetiția generală cu public a operei „Carmen” de G. Bizet! În plus, joia viitoare, 12 noiembrie 2026, găzduim un recital - I ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
04-11: Opera Națională București deschide noiembrie cu tango și opere de Puccini, Mozart și Saint-Saëns Opera Națională București invită publicul, în perioada 4–8 noiembrie 2026, la cinci seri de muzică. Programul se deschide cu „Cel mai frumos tango din lume”, cu tenorul Daniel Magdal și Corina Chiriac în calitate de invitată, și conti ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
03-11: „Sânge vienez”, capodopera lui Strauss, pe scena Operei Brașov Sâmbătă, 7 noiembrie 2026, de la ora 18.30, în Sala Operei Brașov, vă invităm să urmăriți spectacolul cu celebra operetă „Sânge vienez” de Johann Strauss-fiul!
Premiera osperetei a avut loc la Viena, pe 26 octombrie 189 ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
03-11: Un weekend de dans la Cluj-Napoca Opera Națională Română din Cluj-Napoca este partener al TRANSILVANIA STEPS, festivalul care aduce la Cluj companii din Portugalia, Singapore și China. La cea de-a V-a ediție, două dintre spectacolele sale se întâlnesc cu tine chiar pe scena ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
03-11: Program noiembrie 2026, Teatrul de Operetă Concert Extraordinar: FAMILIA ROMANȚEI
Teatrul National de Opereta si Musical Ion Dacian, 4 noiembrie 2026, ora 19:00
TRIBUT LUIS MARIANO
Lounge Opereta Orchestra, 5 noiembrie 2026, ora 19:00
VIVA LA VOCE! ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|