|
Peste 5.000 de spectatori la evenimentele din cadrul Festivalului Internațional „George Enescu” la Timișoara
 Festivalul Internațional „George Enescu” la Timișoara, organizat de către Filarmonica Banatul Timișoara, în parteneriat cu Artexim, a reunit peste 5.000 de spectatori în cele șapte seri muzicale.
La Sala Capitol, între 29 august și 17 septembrie 2025, ne-am delectat cu muzică de înaltă ținută interpretată de Belcea Quartet și Leonkoro Quartet, Orchestra Radiodifuziunii din Köln (WDR), Orquestra de la Comunitat Valenciana, Ensemnble Intercontemporain, Mahler Chamber Orchestra, Romanian Chamber Orchestra și Orchestra Filarmonicii Banatul Timișoara.
Au dat culoare concertelor soliști importanți ai scenei internaționale, precum Augustin Hadelich (vioară), Patricia Kopatchinskaja (vioară), Benjamin Bernheim (tenor), Tatiana Dorokhova (pian) și Ioana Cristina Goicea (vioară). Ne-am bucurat de prezența unor dirijori de mare valoare la pupitrul dirijoral, precum Cristian Măcelaru, Sascha Goetzel, James Gaffigan și Gianandrea Noseda. Și, desigur, ne-a încântat muzica lui Enescu în fiecare dintre aceste recitaluri și concerte.
Le mulțumim artiștilor pentru momentele frumoase, partenerilor pentru implicare, iar publicului pentru că ne-a fost alături în această călătorie muzicală minunată. |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie14-09: Program octombrie 2026 Sâmbătă, 3 octombrie 2026, ora 18.30, Sala Operei
MY FAIR LADY – Musical de Frederick Loewe
Distribuția:
Eliza Doolittle – Alina Ichim
Henry Higgins – Liviu Iftene
Alfred P. Doolittle – Dan Popescu ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
14-09: „Seară Stravinski – Pasărea de foc și Sărbătoarea primăverii”, un spectacol de Marcello Algeri, deschide stagiunea 2026-2027 la Teatrul de Balet Sibiu Teatrul de Balet Sibiu deschide miercuri, 30 septembrie 2026, de la ora 19:00, la Centrul Cultural „Ion Besoiu”, Sala Mare, stagiunea 2026-2027, cu spectacolul de dans contemporan „Seară Stravinski – Pasărea de foc și Sărbătoarea primăv ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
14-09: Trei spectacole oferite de Opera Iași în această săptămână După succesele avute sâmbătă și duminică cu spectacolele din deschiderea stagiunii 2026-2027, „Trubadurul”, de Giuseppe Verdi, Opera Națională Română din Iași propune publicului trei reprezentații în această săptămână.
... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
12-09: Program octombrie 2026 Se pot cumpăra bilete la spectacolele Operei Iași din luna octombrie
Opera Națională Română din Iași a stabilit spectacolele care vor avea loc în luna octombrie.
Iată programul evenimentelor lunii viitoare.
4 oc ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
10-09: Primul spectacol din stagiunea 2026-2027 Noua stagiune a Teatrului Muzical Ambasadorii începe cu un spectacol pe care
nu ai voie să îl ratezi!
Zeii Olimpului
12 septembrie, ora 11
Bilete la
https://bilete.ambasadorii.ro/ ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|