|
Un debut al unei soprane de mare viitor în „Carmen”, la Opera Iași
 Opera Națională Română din Iași programează în această săptămână ultimele spectacole ale lunii. Vineri și sâmbătă, de la ora 18:30, spectatorii vor putea urmări în Sala Mare, cu distribuții diferite, opera „Carmen”, de Georges Bizet.
Sub bagheta dirijorului Vladimir Lungu, vor interpreta soliști invitați, alături de soliștii, Corul, Corul de Copii, Baletul și Orchestra Operei Iași.
În rolurile principale vor evolua Maria Miron Sîrbu / Florentina Irina Onică (Carmen), Doru Iftene (Don José), Nicoleta Maier / Ana Maria Donose (Micaëla), Jean-Kristof Bouton (Escamillo).
Spectacolul de vineri va prilejui și un debut, al lui Noemi Onucu, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” din Iași, care va interpreta rolul Frasquita.
Promovată de Opera Iași, Noemi (18 ani) a câștigat deja numeroase premii. Între acestea se numără Premiul I și Premiul „Gaetano Donizetti” la Concursul Internațional „Giulio Neri”, care a avut loc anul trecut la Teatro degli Oscuri din Torrita di Siena. Președintele juriului la competiția amintită a fost legendarul bariton italian Leo Nucci. |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie17-08: Program septembrie 2026 Se pot cumpăra bilete la primele spectacole ale stagiunii aniversare Opera 70
Opera Națională Română din Iași pune astăzi în vânzare biletele de intrare la primele spectacole ale stagiunii 2027-2027, stagiune aniversară în c ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
06-08: Opera Națională București pune în vânzare biletele pentru prima parte a stagiunii 2026 - 2027 Pera Națională București a pus în vânzare biletele pentru spectacolele programate în perioada octombrie - decembrie 2026, prima parte a stagiunii 2026-2027. Programul cuprinde 18 titluri din repertoriul internațional de operă și balet, dintr ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
28-07: Director nou la Opera Națională Română din Timișoara Dirijorul Mihnea Ignat a câștigat concursul de proiecte de management pentru Opera Națională Română din Timișoara. Ministerul Culturii a anunțat astăzi câștigătorul concursului pentru postul de manager al Operei Naționale Române din Tim ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
11-07: Două evenimente, duminică, pe scena Operei Brașov Duminică, 12 iulie 2026, de la ora 11.00, în Sala Operei Brașov, invităm spectatorii, mici și mari deopotrivă, să vizioneze musicalul „Frumoasa din Pădurea Adormită”, o adaptare feerică realizată după celebrul basm al lui Charles Perr ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
09-07: Toamna începe ... la operă! O nouă stagiune înseamnă emoții noi, povești memorabile și seri pe care abia aștepți să le trăiești.
În octombrie deschidem Stagiunea 107 cu unul dintre cele mai așteptate evenimente ale anului: premiera cu două reprezent ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|