|
”Necuvinte”, spectacolul lui Adrian Nour, revine în acest weekend la Teatrul ”Gulliver”
 Finalul de săptămână readuce pe scena Teatrului ”Gulliver” unul dintre cele mai apreciate titluri din repertoriu, ”Necuvinte”, spectacolul de suflet al lui Adrian Nour, duminică, 24 martie, de la ora 18:00.
Chiar dacă este preponderent nonverbal, spectacolul "Necuvinte" se remarcă prin puterea de expresie și prin forța mesajului transmis, prin inspiratele forme artistice și mijloacele de punere în scenă impresionante.
Astfel, Necuvintele sunt gesturi simple, priviri, momente de liniște, imagini care reușesc să transmită mai mult decât o sută de cuvinte goale. Și poate ca doar prin necuvinte mai putem lupta împotriva "fast-life"-ului pe care îl trăim în fiecare zi, împotriva zgomotului, împotriva a tot ce ne ține departe de noi înșine. Pentru că "linștea este începutul curățirii sufletului", spectacolul ”Necuvinte” de la GULLIVER – Teatrul Familiei Tale te invită la tăcere, timp de o oră și jumătate, dezvăluind, cu umor și sensibilitate realitatea ce ne înconjoară.
Viziunea regizorală a lui Adrian Nour, completată de propria performanță de excepție și de aportul actorilor Nicoleta Miru-Cosma, Andrei Ciugulea și Andrei Midișan, creionează o retrospectivă ”colorată” și amuzantă a lumii în care trăim, cu nenumăratele-i tipologii umane, paradigme culturale și alte cutume sociale. Astfel, necuvintele se țes cu imaginii vii, compoziții scenice surprinzătoare și secvențe emoționante ce contrastează puternic cu ritmuri muzicale antrenante și umor din plin. Sunt o provocare amuzantă, sensibilă, ce impresionează dincolo de cuvinte și îndeamnă la cuget lin și ușor.
Un spectacolul memorabil ce se adresează întregii familii și ”vorbește” - aproape fără cuvinte - despre nevoia de apropiere de noi înșine, de lucrurile autentice, de ceea ce contează cu adevărat, deslușind, în limbajul sufletului, cu preaplin de inspirație, umor și sensibilitate plenitudinea unui mesaj atât de necesar și de actual.
Spectacolul de dimineață de la Teatrul ”Gulliver” îi așteaptă pe micii spectatori la ”Cei trei purceluși”, o poveste super veselă și antrenantă, începând cu ora 10:30.
Biletele pentru spectacol se achiziționează online, accesând link-ul http://bilete.teatrul-gulliver.ro sau secțiunea ”Bilete” din site-ul instituției: www.teatrul-gulliver.ro, sau de la sediul teatrului, în ziua spectacolului, înainte de începerea reprezentației, în limita locurilor disponibile. |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie03-02: Spectacolele săptămânii la Teatrul ”Gulliver” Teatrul pentru Copii și Tineret ”Gulliver” continuă seria duminicilor cu teatru pentru toate vârstele, pe 8 februarie, programând reprezentații dedicate atât celor mici, cât și tinerilor și adolescenților.
De la ora 10:30 ... [ continuare ] Din categoria Teatre Moldova
08-01: Primele spectacole ale noului an de la Teatrul ”Gulliver” Odată cu energia, entuziasmul și bucuria începutului de an, la Teatrul pentru Copii și Tineret ”Gulliver”, avem parte de noi proiecte artistice deosebite, inclusiv o nouă producție, în regia lui Lari Giorgescu - un inedit spectacol de teat ... [ continuare ] Din categoria Teatre Moldova
17-12-2025: Ultimul spectacol al anului 2025 de la Teatrul ”Gulliver” Cu bucurie de sărbătoare, dar și un strop din nostalgia finalului de an, duminică, 21 decembrie, de la ora 10:30, ne vedem la ultimul spectacol al lui 2025 de la Teatrul ”Gulliver”, la ”Povestea de Crăciun”, un spectacol special, de sezo ... [ continuare ] Din categoria Teatre Moldova
02-12-2025: Povești speciale și spectacole în decembrie la Teatrul ”Gulliver” Finalul de an se apropie cu pași repezi și, odată cu el, ocazia de a ne bucura împreună de poveștile de sezon preferate de la Teatrul pentru Copii și Tineret ”Gulliver”. Așadar, programul lunii decembrie ne poartă, cu magie și încânta ... [ continuare ] Din categoria Teatre Moldova
26-11-2025: „Andrei“, spectacol-eveniment dedicat ocrotitorului orașului Galați, la Teatrul ”Gulliver” Finalul de săptămână marchează la Teatrul pentru Copii și Tineret ”Gulliver” întâlnirea cu un spectacol special din repertoriul teatrului - „Andrei“, în regia lui Ștefan Ruxanda.
„Andrei“ este un proiect inedit, c ... [ continuare ] Din categoria Teatre Moldova
|