|
Vernisaj dedicat fondatorului Operei Române din București
 În prezența domnului academician Răzvan Teodorescu, în data de 3 martie a avut loc vernisajul expoziției dedicate fondatorului Operei Române (în prezent Opera Națională București), compozitorul, dirijorul și pedagogul George Stephănescu (1843-1925). Doamna Ilinca Stephănescu-Neagu a expus la Biblioteca Academiei Române o serie de manuscrise, partituri și fotografii aparținând străbunicului domniei sale, împreună cu lucrări de artă plastică ale celor doi fii ai maestrului, Arh. Victor Stephănescu și pictorului Gabriel Stephănescu-Arephy.
Gazda evenimentului a fost domnul Director General al Bibliotecii, acad. Nicolae Noica.
În cadrul evenimentului, au luat cuvântul domnii Ștefan Ignat, Manager-Director General al Operei Naționale București și criticul muzical Costin Popa, membru UCMR.
Prezentă la vernisaj, soprana Silvia Voinea a menționat importantul aport pe care artiștii lirici români l-au adus și îl aduc Teatrului Liric Universal. Doamna Ilinca Stephănescu-Neagu a menționat succesul Operei Naționale București în acești 100 de ani, prin existența a 600 de stagiuni desfășurate de la Instituționalizarea Operei, prin bugetarea acesteia de către stat. |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie25-05: "Fantoma de la Operă" revine în septembrie Către cei care ați ascultat chemarea mea și ați umplut sala cu respirația voastră nerostită…
Ați trăit.
Ați vibrat.
Ați epuizat, pe nerăsuflate, toate cele 13 reprezentații ale revenirii mel ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
24-05: București Opera Festival 2026 11 iunie, Bărbierul din Sevilla
12 iunie, Iolantha
13 iunie, Vocea umană
14 iunie, Ibérica (balet)
15 iunie, Cenușăreasa
16 iunie, Carmen`s Love Affairs
18 iunie, Faust
20 iunie, Carmen
21 ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
23-05: Program iunie 2026 Silvia
4 iunie, 2026 19:00
Silvia
5 iunie, 2026 19:00
Rebecca
6 iunie, 2026 18:00
Rebecca
7 iunie, 2026 18:00
Jack, între dragoste și nebunie
12 iunie, 2 ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
23-05: Două spectacole „Rigoletto” la Opera Iași Ultimele două spectacole ale lunii la Opera Națională Română din Iași vor avea loc sâmbătă și duminică. În fiecare dintre cele două zile amintite, de la ora 18:30, în Sala Mare, publicul va putea urmări, cu distribuții diferite, „Ri ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
22-05: Program iunie 2026 Sâmbătă, 6 iunie 2026, ora 18.30, Sala Operei
SUNETUL MUZICII – Musical de Richard Rodgers
Sâmbătă, 13 iunie 2026, ora 18.30, Sala Operei
GALĂ DE BALET
– Spectacol extraordinar –
Invitați: Soli ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|