|
Opera Comică pentru Copii lansează Traseul Madagascar în parcurile din capitală
 Opera Comică pentru Copii lansează o inițiativă culturală pentru încurajarea exercițiilor fizice individuale în parcurile din capitală, se precizează într-un comunicat oficial.
”Odată cu redeschiderea parcurilor din București, lansăm Traseul MADAGASCAR - un program cultural de promovare a activității fizice individuale dedicat copiilor din București. În perioada imediat următoare, traseul va fi disponibil în parcuri din mai multe sectoare ale capitalei. „Madagascar” este unul dintre cele mai iubite spectacole de musical produse de Opera Comică pentru Copii, iar redeschiderea parcurilor este o bună oportunitate pentru promovarea unui traseu care să îmbine cultura cu educația fizică.
Astfel, când veți ieși în parcurile din cartierele capitalei, veți avea surpriza de a găsi trasee formate din 10 stații atractive, denumite atât pe profilul spectacolului (folosind animăluțele din celebrul musical), cât și după domenii ale artelor spectacolului (exemplu: baletul). Haideți să facem mișcare împreună, în aer liber, respectând normele trasate de autorități și bucurându-ne de poveștile Operei Comice pentru Copii.
Aplicația Opera Copiilor îți oferă spectacol la tine acasă!
În fiecare weekend, pe aplicația Opera Copiilor se publică două spectacole. În prezent sunt disponibile 22 de producții fermecătoare pentru copiii de toate vârstele. În acest sfârșit de săptămână, Opera Comică pentru Copii propune o atmosferă de bal. Toate spectacolele sunt disponibile în ziua premierei în regim gratuit, în intervalul orar 11:00 - 14:00”.
Sâmbătă (16 mai) :
11:00 - 14:00 - opereta „O Noapte la Veneția”, în regia maestrului Cristian Mihăilescu
Duminică (17 mai) :
11:00 - 14:00 - baletul „Poveste Vieneză”, în regia și coregrafia maestrului Cătălin Caracaș
Aplicația Opera Copiilor este soluția pe care am găsit-o pentru a traversa mai ușor această perioadă în care accesul publicului în sălile de spectacol este restricționat. Prin abonamente de 1, 3, 6 sau 12 luni, susții activitatea unei instituții de cultură unică în lume, de acum la un click distanță. Cheamă-ne la tine acasă, iar noi venim cu spectacole și cu emisiuni noi în fiecare săptămână.
Campania „Alo, Opera Copiilor?” continuă. Copiii au ocazia să intre în dialog cu personajele OCC, între orele 16:00 - 20:00, de luni până vineri, la numărul de telefon 0374.267.777, cu tarif normal. Săptămâna viitoare cei mici vor putea dialoga cu personaje precum:
Luni, 18 mai - Arlechino și Colombina din trilogia care le poartă numele
Marți, 19 mai - Cenușăreasa din opera omonimă
Miercuri, 20 mai - Ivan Turbincă din musicalul omonim
Joi, 21 mai - Scufița Roșie din baletul omonim
Vineri, 22 mai - Micuța Dorothy din musicalul omonim |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie08-11: „Tosca”, avanti a Constanța Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” Constanța continuă stagiunea 2026–2027 cu una dintre cele mai intense și apreciate capodopere ale repertoriului liric universal: „Tosca” de Giacomo Puccini.
Spectacolul ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
07-11: Beviamo „Elixirul dragostei” la Constanța Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” Constanța continuă stagiunea 2026–2027 cu una dintre cele mai îndrăgite opere comice ale repertoriului liric universal: „Elixirul dragostei” de Gaetano Donizetti.
Spec ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
07-11: De pe scena Operei de Stat din Stuttgart, în fața publicului gălățean Publicul meloman din Galați are șansa de a (re)vedea, pe scena Teatrului Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” Galați, opera „Lucia di Lammermoor” de Gaetano Donizetti. Reprezentația – pentru care biletele s-au pus în vânzare ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
06-11: Două seri dedicate operei italiene În noiembrie, te invităm la două întâlniri cu muzica marilor compozitori italieni: Giacomo Puccini și Giuseppe Verdi!
Pe 9 noiembrie, Il tabarro / Gianni Schicchi aduce pe scenă două povești contrastante, reunite într-un sing ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
04-11: Vineri, 20 noiembrie 2026, ora 11.00, Sala Operei Brașov, CARMEN - Operă de G. Bizet - Repetiție generală cu public - La cererea publicului, anunțăm o nouă reprezentație: vineri, 20 noiembrie 2026, de la ora 11.00, vă invităm la repetiția generală cu public a operei „Carmen” de G. Bizet! În plus, joia viitoare, 12 noiembrie 2026, găzduim un recital - I ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|