|
Opera Naţională Română Iaşi a anunţat programul spectacolelor lunii martie
 Prima reprezentaţie a lunii viitoare va fi capodopera verdiană “Rigoletto”, care se va bucura de participarea unui invitat special, tenorul italian Raffaele Abete, în rolul Ducele di Mantova.
Persoanele care vor să sărbătorească într-un mod inedit Ziua Internaţională a Femeii o pot face urmărind Gala Extraordinară de Operă de pe 8 martie, care va cuprinde surprize deosebite.
Peste alte cinci zile va fi rândul personajelor din “Nunta lui Figaro”, de Wolfgang Amadeus Mozart, să apară pe scena Operei ieşene.
Pe 15 martie, iubitorii baletului sunt aşteptaţi la “Don Quijote”, de Ludwig Minkus. Ultimul spectacol al lunii martie în Sala Mare a Operei este programat pe data de 29, când se va juca “Boema”, de Giacomo Puccini, cu participarea extraordinară a tenorului Teodor Ilincăi, în rolul Rodolfo.
Tot în luna martie, Opera Naţională Română Iaşi programează o reprezentaţie şi în Aula Bibliotecii Centrale Universitare “Mihai Eminescu”. După succesele avute lunile trecute cu programe exclusiv italiene şi, apoi, franceze, pe 21 martie se va derula o Seară Germană, în cadrul căreia soliştii Operei ieşene vor oferi un recital special.
Toate spectacolele amintite vor începe la ora 18:30.
Biletele de intrare la reprezentaţiile lunii martie pot fi achiziţionate de la Agenţia Operei, situată în foaier, sau de pe site-ul www.operaiasi.ro. |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie24-10: Program noiembrie 2026 în noiembrie se împlinesc 70 de ani de la prima reprezentație de pe scena Operei Naționale Române din Iași, „Tosca”, de Giacomo Puccini, care a avut loc pe 3 noiembrie 1956. Pentru a marca acest eveniment, teatrul liric ieșean a stabilit u ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
23-10: Program noiembrie 2026 La Opera din Cluj-Napoca, noiembrie începe cu Va, pensiero - concert cu Ocazia Zilei UBB - și continuă cu Verdi, Puccini și Ceaikovski! Ne vom bucura de titluri îndrăgite, precum operele Trubadurul, Turandot, Il Tabarro/Gianni Schicchi, baletel ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
22-10: Program noiembrie 2026, Brașov Sâmbătă, 7 noiembrie 2026, ora 18.30, Sala Operei
SÂNGE VIENEZ – Operetă de J. Strauss-fiul
Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, ora 18.30, Sala Operei
BOEMA - Operă de G. Puccini
Duminică, 15 noiembrie ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
22-10: „Dama cu camelii” la Opera Brașov Sâmbătă, 24 octombrie 2026, de la ora 18.30, pe scena Operei Brașov, veți putea urmări spectacolul de balet „Dama cu camelii”, pe muzică de R. Schumann, C. Saint-Saëns, Fr. Chopin, Fr. Liszt.
Spectacolul de balet „Dama cu ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
19-10: Trei spectacole pentru copii în programul „Școala Altfel”, la Opera Brașov În această săptămână, în cadrul programului „Școala Altfel”, Opera Brașov vine în întâmpinarea numeroaselor solicitări și oferă elevilor din județul Brașov (Brașov, Codlea, Zărnești) trei reprezentații ale spectacolului „Av ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|