|
Două creații ale compozitorului Maurice Ravel la Opera Maghiară din Cluj-Napoca
 Operele într-un act de Maurice Ravel "žL`Heure espagnole"� și "žL`Enfant et les Sortilèges"� vor fi puse în scenă de către regizorul Tompa Gábor în data de ianuarie la ora 19:00, dirijorul spectacolului fiind Selmeczi György. Bilete se pot achiziționa online: https://eventbook.ro/hall/opera-maghiara-cluj
Regizorul Tompa Gábor despre spectacol: "Consider că cele două compoziții lirice într-un act, "žOra spaniolă"� și "žCopilul și vrăjile"�, manifestări speciale ale unei dramaturgii de tip Feydeau, îmi sunt chiar la îndemână. Practic, "žOra spaniolă"� este un vodevil grotesc cu numeroase elemente autobiografice, iar "žCopilul și vrăjile"� apare ca o fantasmă suprarealistă. Urmărind sau ascultând "žCopilul și vrăjile"�, orice părinte își va da seama de importanța unui set stabil de valori care trebuie transferat copiilor noștri, dar neapărat prin metode adecvate. Avem nevoie de o educație centrată pe elementul uman, dar și pe caracter. Resimt aceste lucruri în primul rând ca părinte, și consider că această lucrare este o superbă viziune poetică despre educația menită să ne familiarizeze cu ideea de libertate. Cred că grotescul și absurdul, ca formă, ca limbaj, ca mod de exprimare sunt cele mai apropiate lumii în care trăim, o lume destul de grotescă, în care ne pierdem ușor, și în care stabilim ordine și un sistem de valori cu mare dificultate. Am încercat o acoladă a celor două opere imaginându-le ca fantasma sau visul aceluiași copil."�
În distribuție: Kele Brigitta, Bardon Tony, Peti Tamás Ottó, Pataki Adorján, Laczkó V. Róbert, Veress Orsolya, Sándor Árpád, Pataki Enikő, Szabó Levente, Székely Zsejke, Barabás Zsuzsa, Fülöp Tímea, Antal Lívia, Rétyi Zsombor, Hary Judit, Vigh Ibolya.
Asistent regie: Venczel Péter
Regia tehnică: Szabó Vincze Beáta
Sufleur: Kostyák Júlia
Corepetitori: Incze G. Katalin, Horváth Zoltán
Coregrafia: Jakab Melinda
Scenografia și costumele: Carmencita Brojboiu
Dirijor: Selmeczi György
Regia: Tompa Gábor
Cu participarea corului, orchestrei, și a corului de copii - Dirijor: Kálló Krisztián |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie04-11: Vineri, 20 noiembrie 2026, ora 11.00, Sala Operei CARMEN - Operă de G. Bizet - Repetiție generală cu public - La cererea publicului, anunțăm o nouă reprezentație: vineri, 20 noiembrie 2026, de la ora 11.00, vă invităm la repetiția generală cu public a operei „Carmen” de G. Bizet! În plus, joia viitoare, 12 noiembrie 2026, găzduim un recital - I ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
04-11: Opera Națională București deschide noiembrie cu tango și opere de Puccini, Mozart și Saint-Saëns Opera Națională București invită publicul, în perioada 4–8 noiembrie 2026, la cinci seri de muzică. Programul se deschide cu „Cel mai frumos tango din lume”, cu tenorul Daniel Magdal și Corina Chiriac în calitate de invitată, și conti ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
03-11: „Sânge vienez”, capodopera lui Strauss, pe scena Operei Brașov Sâmbătă, 7 noiembrie 2026, de la ora 18.30, în Sala Operei Brașov, vă invităm să urmăriți spectacolul cu celebra operetă „Sânge vienez” de Johann Strauss-fiul!
Premiera osperetei a avut loc la Viena, pe 26 octombrie 189 ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
03-11: Un weekend de dans la Cluj-Napoca Opera Națională Română din Cluj-Napoca este partener al TRANSILVANIA STEPS, festivalul care aduce la Cluj companii din Portugalia, Singapore și China. La cea de-a V-a ediție, două dintre spectacolele sale se întâlnesc cu tine chiar pe scena ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
03-11: Program noiembrie 2026, Teatrul de Operetă Concert Extraordinar: FAMILIA ROMANȚEI
Teatrul National de Opereta si Musical Ion Dacian, 4 noiembrie 2026, ora 19:00
TRIBUT LUIS MARIANO
Lounge Opereta Orchestra, 5 noiembrie 2026, ora 19:00
VIVA LA VOCE! ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|