|
"Turandot" are premiera la Teatrul EXCELSIOR
 Teatrul EXCELSIOR prezintă, pe 8 și 9 martie 2019, primele reprezentații ale spectacolului Turandot, adaptare a piesei omonime a lui Carlo Gozzi, în regia Sânzianei Stoican. Premiera oficială va avea loc pe 27 martie 2019, de Ziua Mondială a Teatrului.
Distribuția este alcătuită din Dana Marineci, Bogdan Nechifor, Dan Pughinean, Camelia Pintilie, Alex Popa, Mircea Alexandru Băluță, Mihai Mitrea, Oana Predescu, Mihaela Trofimov, Oliver Toderiță.
Spectatorii sunt purtați cu secole în urmă, în îndepărtata Chină, unde temuta prințesă Turandot - de o frumusețe aproape nepământeană și de o istețime care întrece orice închipuire - îi supune unui test pe toți aceia care aspiră la mâna ei. Pretendenții trebuie să dezlege răspunsul celor trei ghicitori, cu riscul de a-și pierde viața. Mulți prinți au încercat și niciunul nu a reușit. Acum este rândul lui Kalaf, prințul tătarilor, să parcurgă proba ghicitorilor. Oare pentru el finalul va fi altul?
"O trupă de actori ne readuce la viață această poveste, într-un spectacol care provoacă imaginația spectatorilor să pătrundă în lumea prințesei Turandot. O lume dominată de frică și de ură dar care, ca în orice poveste care merită povestită, are șansa de a se schimba. Vă invit să ne fiți alături în această călătorie în trecut și poate că astfel prezentul ni se va arăta într-o lumină diferită! ", spune regizoarea Sânziana Stoican.
Din lumini picturale și umbre de sunet, Turandot dezvăluie o lume care îmbină elemente inspirate din tradiția commediei dell�arte și din cultura chineză cu detalii subtile de storytelling și inserții de realism psihologic - un melanj unic, pus în valoare de scenografia semnată de Valentin Vârlan. Actorii sunt naratorii și personajele enigmaticei povești pe care spectatorii sunt provocați să o descifreze cu cheia propriei imaginații și să descopere o altfel de poveste de iubire, cu îndrăgostiți cum numai o dată la o mie de ani poți întâlni. |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie19-03: Turul ghidat de teatru oferit de AMTeatru Platforma AMTeatru a lansat anul în martie 2024 un program în premieră de promovare a teatrelor bucureștene, sub forma unor tururi interactive gratuite, plus recomandări proaspete și ponturi despre producțiile MUST SEE care se joacă în luna ... [ continuare ] Din categoria Stiri teatru
12-01: Ziua Culturii Naționale la TNTm În fiecare an, Ziua Culturii Naționale, marcată la 15 ianuarie, este dedicată chipului și numelui lui Mihai Eminescu, cel care a dat Culturii naționale române chipul și numele său. Eminescu reprezintă esența limbii române, a identității ... [ continuare ] Din categoria Stiri teatru
29-08-2025: Oana Pellea în "Regina Mamă" în Koln Data : 28/09/2025
Ora : 16:30
Adresa : Sartory-Saal, Friesenstraße 44-48, 50670 Köln, Germany
Bilete : https://tee.lu/rmkoln
Oana Pellea:
“Un text minunat. E comedie? Da. E și drama? Da. E Teatru ? E Vi ... [ continuare ] Din categoria Stiri teatru
09-10-2024: Tururi Gratuite AMTeatru București Platforma AMTeatru a început in premieră un program în premieră de promovare a teatrelor bucureștene, sub forma unor tururi interactive gratuite, plus recomandări proaspete și ponturi despre producțiile MUST SEE care se joacă în luna respec ... [ continuare ] Din categoria Stiri teatru
18-04-2024: AMTeatru, un nou tur ghidat de teatru prin București Ziua bună cu încă o invitație pentru duminica viitoare la Tururile Gratuite AMTeatru!
”Turul ghidat de teatru oferit de AMteatru a fost cu adevărat remarcabil din mai multe perspective. În primul rând, dumneavoastră domnule M ... [ continuare ] Din categoria Stiri teatru
|