|
Bărbierul din Braşov
 Vineri, 24 martie 2017, de la ora 18.30, în Sala Operei, vă invităm să vizionați spectacolul cu opera comică "Bărbierul din Sevilla" de G. Rossini. Rossini a compus această lucrare în numai două săptămâni, pe când avea doar 26 de ani, inspirându-se din una dintre nuvelele lui Beaumarchais și devenind, foarte rapid, un reper al bel canto-ului.
Premiera operei a avut loc pe 20 februarie 1816, la Teatro Argentina din Roma și, de-a lungul timpului, și-a căpătat renumele de "opera buffă a tuturor operelor buffe", devenind o capodoperă a genului și o producție foarte îndrăgită. Acțiunea se petrece în Sevilla (Spania), la jumătatea secolului al XVIII-lea, personajele acesteia (Figaro, Rosina, Contele Almaviva) fiind foarte populare.
În distribuție: Asineta Răducan - Rosina, Liviu Iftene - Contele Almaviva, Adrian Mărcan - Figaro, Ștefan Schuller - Don Basilio, Marian Reşte - Don Bartolo, Gabriela Hazarian - Berta, Nicolae Zaharia - Fiorello/Ofițerul, Aurel Aron - Notarul, Dorin Iuga - Ambroggio. La pupitrul dirijoral se va afla Federico Crisanaz (Italia), iar regia artistică este semnată de Carmen Dobrescu. Dirijor cor: Leonard Boga. Scenografia și costumele: Rodica Garștea. Își dau concursul Corul și Orchestra Operei Brașov.
Preț bilete: 30 lei; 20 lei - Pentru acest spectacol nu mai sunt bilete disponibile!
Informații la sediul Operei, str. Bisericii Române nr. 51, tel. 0268/419380. Program: Luni - Vineri 10 - 17 şi cu o oră înainte de începerea spectacolului. |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie09-11: „Anotimpurile”, de Vivaldi, la Palatul Culturii Iași Opera Națională Română din Iași programează și în această lună o întâlnire în cadrul seriei Concert la Palat. Reprezentația lunii noiembrie găzduită de Palatul Culturii din Iași va avea loc marți, cu începere de la ora 18:30, și v ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
09-11: La boheme de Brașov Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, de la ora 18.30, în Sala Operei Brașov, vă așteptăm să urmăriți spectacolul cu opera „La Bohème” de Giacomo Puccini, una dintre cele mai iubite și montate lucrări din istoria muzicii universale.
... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
08-11: „Tosca”, avanti a Constanța Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” Constanța continuă stagiunea 2026–2027 cu una dintre cele mai intense și apreciate capodopere ale repertoriului liric universal: „Tosca” de Giacomo Puccini.
Spectacolul ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
07-11: Beviamo „Elixirul dragostei” la Constanța Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” Constanța continuă stagiunea 2026–2027 cu una dintre cele mai îndrăgite opere comice ale repertoriului liric universal: „Elixirul dragostei” de Gaetano Donizetti.
Spec ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
07-11: De pe scena Operei de Stat din Stuttgart, în fața publicului gălățean Publicul meloman din Galați are șansa de a (re)vedea, pe scena Teatrului Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” Galați, opera „Lucia di Lammermoor” de Gaetano Donizetti. Reprezentația – pentru care biletele s-au pus în vânzare ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|