[ Autor Adrian Trasca ] [ Link poze: http://www.operanationala.ro/poze/poze.php?id_categ=25&nume_categ=viena---werther ]
 Viena. Wien (citit "Vin"). Wieden. Beha (citit "Vena"). Wienen. Beč (citit "Beci").
Staatsoper. Opera de Stat.
La pescuit în jurul lui 13. Dată: ziua 13, luna radical din 13. Loc: rând 13, scaun 13 pe 2. Vineri, 13. Ghinion, muuult ghinion se anunţa, se părea că n-o să prind nimic, niciun biban, nicio peştoaică, eventual doar un somn. :-)
Am fost la Viena (Opera de Stat) pentru a o revedea pe Angela Gheorghiu. Şi e prima oară când o văd... a doua oară în aceeaşi Operă. La un an şi o zi faţă de anul trecut. Spectacolul, la fel ca atunci, tot în martie, a fost o premieră pentru mine. Sau cel puţin aşa credeam eu. :D Şi, iar la fel ca atunci, unul de valoare medie. Ştiu, o să vină nu-ştiu-care critic sau împătimit de operă şi o să cârâie cum de îmi permit eu să spun aşa ceva despre aceste opere, dar atât "Adriana Lecouvreur" (pe care am văzut-o anul trecut la Viena), cât şi acest "Werther" mi se par, în percepţia mea de spectator, opere medii ca atractivitate. Angela, dar şi interpretul lui Werther, Jean-Francois Borras, au scos maxim din operă, dar ideea că Ayrton Senna conduce efervescent o Dacia 1300 turbotunată rămâne la fel de ilarã. De altfel, am fost cu un amic român la spectacol, el venind pentru prima oară la o operă, şi mi-a zis că nu crede că mai vine altă dată! Am insistat a doua zi să mergem la "Tosca", iar, după aceasta, optica lui s-a schimbat cu 180 de grade. Iar cel mai interesant e că, uitându-mă în fişierul în care îmi notez spectacolele la care am fost, am descoperit... că mai văzusem opera aceasta! La Bucureşti, în urmă cu... 13 ani. :-) Atât de mult m-a atras, că nici nu mai ştiam că o văzusem, başca faptul că le spuneam tuturor că o să o văd acum în premieră. :-) ) )
"Werther", aşa cum spuneam, este o operă plăcută şi atât. A avut premieră în 1892 la Viena, chiar la Staatsoper, care se numea atunci Hofoper. Şi cântată nu în franceză, ci în germană. :D Autorul, Jules Massenet, e celebru în primul rând prin opera "Manon", cea surclasată ulterior de Puccini prin "Manon Lescaut", dar şi prin aceasta, "Werther". Domnul Massenet a fost admis la Conservator când avea 11 ani, iar după ce a devenit profesor acolo, l-a avut elev şi pe George Enescu.
Înainte de fiecare spectacol, Opera de Stat din Viena (dar şi cealaltă operă, VolksOper) scoate la vânzare bilete cu locuri în picioare la preţuri de 3-4 euro. Singura problemă e că nu sunt nelimitate ca număr şi trebuie să vii cu două-trei ore înainte ca să prinzi. Am văzut şi eu fenomenul, oameni cu pături şi scaunele se aşează în faţa ghişeului la coadă şi stau şi aşteaptă. Stau, discută, mănâncă, beau, dorm, fac dragoste... Ăăă, nu, asta din urmă nu. :-) Sau n-am fost eu acolo la momentul potrivit! :-)
Acolo, la coadă, am intrat în vorbă cu un austriac care a fost în România, aşa că l-am întrebat ce cuvinte româneşti ştie. "Bună dimineaţa! " şi... "Tu estí o fată frumoasă! " :-)
Un austriac a intrat în vorbă cu mine (încercând să îmi vândă un bilet) şi, auzind că sunt român, mi-a zis "Bună dimineaţa! La revedere! Ce faci? Mulţumesc! " :-)
Şi, tot la ro-subiect, să menţionez că regia acestei opere a fost realizată de Andrei Şerban!
În loc de cortină, o pânză, iar pe ea copaci fremătând uşor, proiectaţi ca văzuţi de jos spre cer.
Decorul e simplu, dar puternic: un copac uriaş cu trunchiul de 3-4 metri diametru, trei crengi groase şi ele, multe frunze verzi şi o scară vizibilă din faţă către "etajul" 1 al copacului, care era "amenajat" ca un balcon. Ulterior am mai descoperit două scări în spatele copacului.
În stânga un balansoar, în centru o masă şi trei scaune de iarbă verde.
Câţiva copii cântă apropierea Crăciunului, iar un nene mai bătrân îi dirijează. Sunt îmbrăcaţi modern, dar nu extravagant.
Copii pleacă, din spate vin doi bărbaţi tineri, unul are bicicletă, când ajung în centrul scenei, se salută, iar ãl "motorizat" se urcă în şa, dă la pedale şi pleacă înapoi! Vreau şi eu să mă dau cu bicla pe scena Operei din Viena! :-) ) )
Celălalt, Werther, un tip uşor masiv, cu părul negru, începe să-şi cânte iubirea pentru Charlotte. Sus, în pom, apare chiar Charlotte (Angela Gheorghiu), care îl ascultă pe furiş, încântată şi chicotind uşor. Are o rochie albă-crem cu floricele, lungă până sub genunchi, mănuşi şi pantofi albi. Werther e în costum negru şi cămaşa albă, iar Albert e similar dar în maro. Muzica e cam lentă şi luunga, fără "valuri", invită la somn. :D "Vous etez la meilleur et la plus belle! " - "Eşti cea mai bună şi cea mai frumoasă! ", "Das himmlische lächeln" - "zâmbet (ul tãu) ceresc", Werther îi spune Charlottei, aceasta pare să simtă la fel, totul pare o poveste cu urmare fericită şi banală, când, hopa!, ea îşi aminteşte că i-a promis lui Albert că se mărită cu el! Brusc, instant, tam-nesam, val-vârtej, dintr-o dată şi pe deasupra şi din senin! :D No, n-aş vrea să fiu ironic (ba mint, că vreau! :D), dar cum să uiţi aşa ceva? :-) ) )
Werther însă e serios şi îi spune că o să se omoare dacă ea se mărită cu altul.
Se cântă în franceză şi există traducere în engleză (şi germană, desigur), aşa că regret un pic că ştiu subiectul, apoi mă repliez în gânduri că şi la alte opere ştiu subiectul şi asta nu mă împiedică să savurez opera.
Actul al doilea, în centru acelaşi pom uriaş în centru, dar frunzele lui au culoare galben-ruginiu de toamnă. În jur, câteva mese şi scaune de grădină sau parc. Charlotta şi-a ţinut promisiunea şi s-a măritat cu Albert. Se vede treaba că fata n-a fost în campanie electorală când a făcut promisiunea, că aşa părea când uitase de ea... B-) E într-un costum gri şi are mânuşi roşii şi o bonetă roşie şic. Werther e încă îndrăgostit de ea şi încă îşi face iluzii. "C`est moi qu`elle aime! " - "Sie mußmich lieben! " - "Pe mine mă iubeşte! "
Când se revăd, Charlotte şi Werther sunt tulburaţi.
"Heureux?" - "Glücklich?" - "Fericită?"
"Je suiş ça famme! " - "Ich bin seine Frau" - "Sunt soţia lui! "
Werther suferă.
"Îl aime elle encore! " - "Er liebt siel! " - "El încă o iubeşte! "
Albert, apărut ulterior, îşi dă seama că ei doi mai au sentimente unul pentru celălalt.
Copacul e desfrunzit la începutul actului al treilea, doar ramurile seci au rămas singure în iarnă. În dreapta, ca într-un colţ, e un pom de iarnă sub care se află câteva cutii de cadouri. Mobilă veche, un fotoliu, o canapea lungă, un televizor alb-negru din lemn, model anii `60, care funcţionează şi la care se uită din când în când Charlotte. Suferă, iar rochia neagră crează şi o expresie vizuală a sentimentelor ei. "Tristesse" - "Trauer" - "Tristeţe".
"Je suiş seulle" - "Ich bin allein" - "Sunt singur". Charlotte citeşte scrisorile de la Werther.
În sfârşit, o arie mai bună pentru Angela Gheorghiu, răsplătită cu aplauze la final. Muzica e mai vioaie, mai plăcută, începe să "intre".
Apare Werther. Charlotte e tulburată, apoi se adună şi se ţine tare. El încearcă să o atragă de partea lui, îi face complimente - deşi traducerea, "Frühlingshauch", "adiere a primăverii", sună a compliment, dar în franceză sau româna. :-)
Werther are şi el parte, în sfârşit, de o arie faină, răsplătită, de asemenea, cu aplauze.
"Je suiş ici! " - "Ich bin hier! " - "Sunt aici! ".
"Je t`aime! " - "Ich liebe dich! " - "Te iubesc! "
Încearcă să o sărute, ea îl respinge, el îi spune "Adieu! " - "Lass es sein! " şi pleacă.
Apare Albert. Vede haina lui Werther, uitată de acesta pe pat.
Nachricht von Werther - Mesaj de la Werther. Acesta îi cere lui Albert un pistol împrumut. Albert îi dă pistolul Charlottei şi aceasta personal îl înmânează mesagerului.
Charlotte e pe pat. Albert se apropie de ea, pare să o îmbrăţişeze, dar ia de lângă ea haina lui Werther, i-o azvârle în braţe şi pleacă.
Charlotte se ridică - "Dă, Doamne, să ajung la timp! " - şi pleacă în grabă!
Actul al patrulea începe cu o ploaie violentă prezentată uşor rudimentar pe panza-cortina transparentă.
Se ridică pânză, se vede copacul uscat şi Werther rănit, întins pe un pat. "Das ist scherlick! " - "C`est terrible! "
Vine Charlotte, el vorbeşte slab, "Pardonez moi! " - "Verzeih mir! " - "Iartă-mă! " Ea îi răspunde că vina îi aparţine ei.
Din spate se iveşte Albert, care îi priveşte tăcut.
"Ich bin glücklich! Ich liebe dich! " - "Sunt fericit! Te iubesc! "
"Und ich auch! " - "Şi eu! " Apoi tot ea: "Cel puţin îţi voi întoarce sărutul! "
Îl sărută, el prinde puteri, se ridică peste ea şi, chiar când mă gândeam că exagerează cu puterile astea :-) , cade lângă ea.
Se aud copiii, care cântă "Noel! Noeel! ", colinde de Crăciun. El e impresionat şi... se ridică în picioare! Ea îl sprijină, dar el se prăbuşeşte. "Zwei grosse linden" - îi cere să îl îngroape sub doi tei groşi. Moare. Copiii cântă "Noel! Noeel! "
Cam toată durata spectacolului m-am gândit dacă să o fac. Nu-i vorbă, o mai făcusem, ştiam cum, doar că acum aveam cu mine un prelungitor. Care, desigur, să amplifice satisfacţia. Şi, cu cât finalul spectacolului era mai aproape, cu atât emoţiile îmi creşteau. M-am încurajat spunându-mi "Hai, că poţi! ", "Şi doar nu degeaba ai adus prelungitorul 20 de ore cu trenul până la Viena?! ", "Ea vrea, ştii că vrea, n-o poţi dezamăgi! ", aşa că am început să mă pregătesc. Am scos prelungitorul, l-am asamblat - o plasatoare m-a văzut şi a pus mâna pe el, moment în care am crezut că ratez finalul. Dar mi-am continuat treaba şi am făcut-o până la capăt. Pe undiţa abia montată am pus steagul României şi am început să îl flutur în sala Operei din Viena, cam la 4 metri înălţime! :-)
Angela l-a văzut şi, întâi a făcut ochii mari, apoi a întins mâna spre steag ca la München în 2012 şi, tot ca atunci, s-a bucurat foarte tare, ceea ce, desigur, m-a încântat foarte mult.
Satisfacţia unei zeiţe e nepreţuită! :-)
Distribuţia:
Charlotte: Angela Gheorghiu
Werther: Jean-Francois Borras
Albert: Ludovic Tézier
Regie: Andrei Şerban
Dirijor: Frédéric Chaslin |