|
Opera “Oedipe", în interpretarea London Philharmonic Orchestra, va deschide Festivalul George Enescu din 2017
Ediţia 2017 a Festivalului George Enescu va fi deschisă de opera “Oedipe", de George Enescu, în interpretarea London Philharmonic Orchestra și a dirijorului britanic Vladimir Jurowski.
“Este o bucurie și pentru noi, și pentru public să putem anunța deja deschiderea ediției 2017 a Festivalului Enescu cu una dintre dintre compozițiile reper în întreaga lume ale lui George Enescu într-o versiune contemporană, sub bagheta unuia dintre cei mai cunoscuți dirijori la nivel mondial. Festivalul Enescu a început discuțiile cu maestrul Vladimir Jurowski încă din anul 2010. Ele s-au concretizat cu interpretarea Simfoniei a III-a în Festival, apoi cu includerea lucrării enesciene în repertoriul London Philharmonic Orchestra și cu premiera londoneză. Este parte din identitatea Festivalului să promoveze muzica lui George Enescu și, iată, să o ducă peste granițe. Mai mult, maestrul Jurowski își dorește să propună Oedipe și pentru celebrul festival BBC Proms, după interpretarea din Festivalul Enescu. Este o reușită extraordinară pentru România și o onoare pentru Festival să ducă mai departe, în acest fel și la un nivel internațional, muzica lui George Enescu“, a declarat Mihai Constantinescu, director executiv al Festivalului George Enescu. |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie06-03: Diana Tugui, invitata specială la concertul Jose Carreras de la Saraievo Enorul spaniol de renume mondial, José Carreras, va concerta în 7 martie la Saraievo. Principalele surse media din Bosnia și Herzegovina subliniază interesul enorm pentru acest eveniment cultural major, apreciind că pentru o seară, Sarajevo va ... [ continuare ] Din categoria Stiri opera
16-12-2025: Opera Națională Chineză, în premieră la București cu Turandot Pentru prima dată în România, Opera Națională Chineză aduce pe scena Sălii Palatului una dintre cele mai impresionante producții ale sale: capodopera lui Giacomo Puccini – Turandot. O producție oficială, prezentată în cadrul unui amplu ... [ continuare ] Din categoria Stiri opera
04-12-2025: Anul Cultural România–Italia 2026 a debutat la Roma printr-un Concert de Gală de Ziua Națională a României Roma a găzduit, pe 1 decembrie, ceremonia dedicată Zilei Naționale a României, care a marcat și inaugurarea oficială a Anului Cultural România–Italia 2026. Evenimentul a avut loc pe scena prestigioasă a Teatro dell`Opera di Roma și a fost ... [ continuare ] Din categoria Stiri opera
30-11-2025: Concert - eveniment Aida Garifullina, 8 ianuarie 2026, Sala Palatului Deschideți anul 2026 cu o seară de gală memorabilă! Pentru prima dată pe scena Sălii Palatului, soprana de excepție Aida Garifullina va interpreta repertoriul său rafinat, într-un concert plin de emoție și eleganță.
Detali ... [ continuare ] Din categoria Stiri opera
14-11-2025: Clasic e fantastic - Ce este o uvertură ? Sâmbătă, la Ateneul Roman - sala mare, va avea loc spectacolul "Clasic e Fantastic. Cum să înțelegem muzica. Ce este o uvertură ?"
Orchestra Colegiului Național de Arte Dinu Lipatti
Dirijor: Andrei Ștefan Racu
Co ... [ continuare ] Din categoria Stiri opera
|