[ Autor Adrian Trasca ] [ Link poze: http://www.operanationala.ro/poze/poze.php?id_categ=24&nume_categ=hamburg---boema ]
 Cel mai mare oraş din nordul Germaniei, 1, 8 milioane de locuitori, al doilea că mărime în toată Germania, după capitala Berlin. Zona metropolitană e însă mult mai mare, aproximativ 5 milioane de locuitori. Oraș-șef al Ligii Hanseatice, care a însemnat o alianţă în primul rând comercială între oraşele din nordul Germaniei.
Ca aspect, mi-a plăcut numai Rathaus, adică primăria, care arată superb. În rest, clădiri mari şi înghesuite - mă refer la centrul oraşului - care, coroborate şi cu vremea, dau aspect general de mohorât. Plouă des, acum a dat şi cu grindină, deşi era 1 martie, şi, dacă stau să mă gândesc, îmi dau seama că nu prea am văzut soarele în acest oraş, deşi am fost aici şi vara. Nici clădirea Operei nu face excepţie, aceasta având un aspect exterior... spitalicesc. Interiorul e modern, desigur, interesante părându-mi-se formele balcoanelor, uşor rotunjite, orientate cu faţa spre scenă şi grupate, semănând astfel uşor cu nişte telecabine de lemn.
Begginen wir gleich! Incominciamo!
Se dă o matrice de 3 linii şi 3 coloane, deci pătratică, numerotate începând de la 1. Să se umple elementele matricei cu detalii corespunzătoare temei alese.
Rezolvare în limbajul C++:
for (i=1; i<=3; i++)
for (j=1; j<=3; j++)
umplere (a[i][j]) ;
Sau, pentru cine preferă limbajul Turbo Pascal:
For i:=1 to 3 do
For j:=1 to 3 do
umplere (a[i, j]) ;
Asemănător e şi în Java, Javascript, Visual Basic, C# sau alte limbaje de programare a calculatoarelor, dar logică e aceeaşi, deci nu le mai detaliez, nu?
Desigur, i reprezintă nivelul, nu etajul, iar j este numărul camerei de pe nivelul respectiv.
a[1][1]. Adică nivelul 1, camera 1. Pereţii sunt crem, aceasta fiind valoarea default, adică implicită, dacă nu se precizează. Undeva, într-un colţ, un pom de Crăciun.
a[1][2]= Pereţi maro, în mijloc un biuro.
a[1][3]. Un nene cu faţa semiorientată spre public se uită la tv, acesta fiind cu spatele.
a[2][1], am trecut la nivelul 2, adică la etajul 1. Pereţii mai spre galben.
a[2][2]= centrul matricei, camera principală. Un pat cam de o persoană în mijloc, un mic desen ca un tablou de copil pe peretele din spate, având culori predominante albul şi verdele, un calorifer vopsit roşu-închis în stânga, o sobiţă rotundă de metal în dreapta. Pereţii predominant rosu-
grena-vinetiu, vopsiţi nu uniform, ci în pete, ca şi când acolo ar locui un pictor în ea.
a[2][3]. Un moş şi o babă în haine de casă stau la masă într-un decor asemănător cu apartamentele comunismului românesc, masă, scaune şi bibliotecă din lemn maro că dat cu lac.
a[3][1]. O oglindă. Un pat. O bătrână intră pe uşă, se aranjează, se piaptănă uitându-se în oglindă, apoi pleacă.
a[3][2]. Pereţii albi cu mici modele neîncărcat distribuite. Pe pat stă o duduie care citeşte ceva.
a[3][3]. Un televizor în colţul din stânga, la care se uită un individ, aşezat lateral un pic cu spatele spre public. Între timp, omul a adormit. Probabil se uita la politică sau la fotbal românesc. :-)
Cerinţa: Să se calculeze determinantul matricei :-) şi să se spună cine sunt locatarii camerelor a[2][2], a[2][3] şi a[3][2]!
Rudolfo (Teodor Ilincăi) are pantaloni de stofă gri închis, cămaşă gri şi geacă matlasată neagră. În acelaşi ton sunt îmbrăcaţi şi ceilalţi, doar Shaunard fiind fistichiu, pantaloni gri deschis cu pătrăţele, cămaşă mov deschis, parpalac crem şi păr vâlvoi vopsit blond-închis.
Glumele dintre ei sunt un pic agresive - ceva gen hã hã k bãjetii din armatã - dar nu exagerat. Romanul românului Rudolfo ;-) arde, "Era con bacÃ! " ("Era cu sărutări! "), Colline se dă ironic să îl sărute pe Marcello, care-l evitã. Apoi cei doi îl înÅŸfăcă pe Rudolfo ÅŸi-l aruncă "răzbunători" pe pat.
Tipa de la nivelul trei aude zgomote, lasă cititul şi... trage cu urechea. :-)
Ceva răspunsuri la cerinţă de mai sus? :-)
Eine wort, una parola, o vorbă:
"Mieto! "
"Affito! "
"Chiria! "
Moşul s-a ridicat de la masă şi a venit în camera celor patru pentru "o vorbă". În timp ce moşul e invitat de boemi la un pahar, Shaunard se duce la camera de alături şi o aduce pe doamna Alcindoro să audă ce zice el. Ea stă în uşă şi ascultă, moşul perorează ce "vecchio, mă robusto" e el, iar finalul, "mia moglia" (adică "molia mea". aaa, ba nu, adică "nevastă mea" :-) ), se întâmplă exclamativ exact când domnul Alcindoro dă cu ochii de doamna Alcindoro.
Ea îl trage de ureche, apoi pleacă valvârtej la camera a[2][3] :-) , îşi face bagajele şi pleacă.
El vine şi găseşte camera goală, stinge lumina şi pleacă şi el supărat.
Hei, dar chiar locuieÅŸte un pictor acolo! a[2][2] este camera lui Marcello ÅŸi a celor trei prieteni de-ai lui, TeoRudolfo, Colline ÅŸi Shaunard! :-)
Klopf! Klopf! Klopf! - Cioc! Cioc! Cioc!
"Eine Frau! " - "Una donna! "
Matricea începe să se decrementeze! Aaadică întreaga construcţie, întregul bloc de camere, începe să coboare! Primele camere dispar sub nivelul scenei, camera lui Rudolfo fiind acum la buza acesteia. Iar simetria proverbială nemţească e ofensată, matricea nu mai e pătratică. :-)
Rudolfo are o atitudine cam nepăsătoare, dar şi Mimi e uşor schimbată faţă de comportamentul original gândit de compozitor și libretiști. Când Teo iese pe holul blocului să caute ajutor - hol vizibil când uşa oricărei camere e deschisă -, Mimi îşi ridică privirea şi se uită după el, apoi îşi lasă repede capul înapoi pe pat, prefăcându-se în continuare că e leşinat. Nici Teo nu se lasă şi îi fură cheia lui Mimi, învârtind-o pe deget şi având o privire uşor şmecherească.
Dar interpretarea lui Teo e clasică şi la cote înalte. "Che gelida manina, se la lasci riscaldar"
Actul al doilea, "sumoM efaC". Alias "Cafe Momus" din Hamburg, aşa era scris, invers, cu spatele la public, doar de pe scenă putând fi citit normal. Asta ar însemna că noi eram în Cafe, iar artiştii afară, la intrare, dar nu am văzut nicio chelnerință printre spectatori. :-) Dar mai ciudat, ca să nu zic stupid, mi s-a părut interiorul cafenelei, o statuie-bust de la umeri în sus, gri închis, alcătuită dintr-un cap maaare de moş urât şi care, pe deasupra, avea o bandană roşie cu galben!! Iar gura statuii se deschide şi din ea apare un moş Crăciun şi invită lumea să cumpere jucării de la Parpignol... În plus, în jurul statuii erau clowni şi câteva cutii de cadouri.
În rest, decorul a fost potrivit. În jurul statuii era barul, în formă circulară, care ocupă mai toată scenă. (Cerinţa: Să i se calculeze raza! :-) ) Iar în faţa lui, câteva mese şi scaune înalte, de bar. (Rotunde şi ele, deci la treabă! Pi er pătrat e aria unui cerc, 2 pi er e circumferinţa! :-) )
Căciuliţa lui Mimi, "cufietta", e "Häubchen", adică e tradusă diferit faţă de Frankfurt, unde i se spunea "Mütze". Şi e roz, aşa cum trebuie.
Marcello e în blugi bleu deschis şi hanorac maro. Musetta, blondă platinată cu freza tip Mireille Mathieu, haină lucioasă lungă roşu-închis, cizme albe şi luuungi, lucioase şi ele - picioare lungi, desigur ;-) - portjartiere negre şi buze rujate roşu intens. Dar cred că rezumam mai simplu că e extreeeem de sexy B-) , poate cea mai sexy dintre cele 22 de Musette pe care le-am văzut până acum. ;-) Sunt curios dacă are şi voce sau a ajuns în distribuţie pe pi...le, dar îmi dă peste nas dulce. :-)
"Quaaaaaan-do men vooo"
În română ar fi "Când bărbații cască gura după mine". :-)
Scuze, eram cu gura căscată şi n-am mai fost atent la traducerea în germană! :-)
Musetta se urcă pe tejghea şi, în timp ce cântă, începe un număr de streaptise. Îşi dă haina roşie jos, rămâne într-o jachetă albă tot lucioasă, o zboară şi pe aceasta. Se văd bine portjartierele negre şi... zonă adiacentă, mai bine şi mai interesant zis. B-) Apoi, culmea, părul blond-platinat era o perucă, pe care o zboară cât colo şi îşi dă la iveală părul natural, castaniu cârlionţat, pe care şi-l scutură ca să îl aranjeze, iar acum pare mai sexy ca înainte. Mai ales că ia o poziţie cu fundul ostentativ în aer, peste care îşi dă o pălmiţă mmmmmmm :-) ) )
(La enunţ se adaugă un armăsar alb nechezând, ridicat pe picioarele din spate. Ihaaa! :-) ) ) )
Sare de pe bar - Musetta, nu armăsarul :-) - şi "îşi scrânteşte" piciorul. "Qual dolore! Qual bruciore! "
Moşul Musettei e tânăr. :-) Are pantaloni roşu-închis, pălărie roșu-strident cu boruri largi, are aspect mexican. E obedient, fricos (când Marcello vine ameninţător spre el), gudurător (pe lângă ea), umil-fericit (când ea îi azvârle dispreţuitor cizmele ei), se şi supără, dar doar când Musetta şi Marcello se sărută intens în spatele lui, însă chiar şi atunci e pasiv şi doar pleacă de pe scenă.
Uşa din colţ din spatele publicului s-a deschis. Nu era vreun (foarte) întârziat, ci se auzea fanfara de acolo. Ulterior tot de acolo a intrat în sală parada, spre deliciul spectatorilor aflaţi în acea parte. Sau, dacă lor nu le-a plăcut, spre ciuda mea, căci eu eram în partea cealaltă a sălii, iar mie îmi plac fazele în care părţi din spectacol se desfăşoară prin public.
"Keine Music. Kein Lärm. Keine Bohème." - "Nicio musica. Niciun zgomot. Nicio Boema."
Aşa era scris cu lumină pe cortină înainte de actul al treilea.
Cortina se ridică şi în stânga se vede hanul: o chestie uriaşă, ocupând mai mult de jumătate din scenă, din tablă ondulată, cu aspect de baracă înaltă până spre tavan. În mijloc e o uşă, în faţa căreia e un terasament ca o prispă şi deasupra căreia e desenată cu linii rosu-fosforescent o inimă străpunsă de o săgeată, iar când se deschide uşa, din interior răzbate o lumină roşie tare. În dreapta scenei, singuratic, mai e un om de zăpadă cam chircit şi urâţel.
Din han ies "fetiţele" la o ţigară. Fuste scurte, portjartiere, jachete roz, tocuri, ruj strident, toate elementele din fişa postului meseriei lor. :-) Dar acum urmează... bombiţa: "Preacuratele" îşi dau întâlnire la San Michel şi au ouă şi unt în coş. :-) ) )
În zonă mai sunt doi poliţai şi un negru care vinde ghiaţă. Apoi toţi pleacă, mai puţin Marcello, Mimi şi Rudolfo, apăruţi între timp.
"Mimi e una civetta! " - "Mimi ist eine Flittchen! "
"Ich liebe Mimi uber alles! "
"Aber ich habe Angst."
"Mimi ist sehr krank."
"Mein Zimmer ist kalt."
"Adio, Liebesträume! "
"Im winter allein sein."
"Leb wohl ohne Bitterkeit! "
"Mimi e o uşuratică! "
"O iubesc pe Mimi mai mult decât orice! "
"Dar mi-e teamă."
"Mimi e foarte bolnavă."
"Camera mea e rece."
"Adio, vise de iubire! "
"În iarnă suntem singuri."
"Să ne despărţim fără gânduri amare! "
Musetta, în costum de leopardeasă, imagine sexoasă completată de cizmele roşii, iese cu "fetili" la o ţigară. Acestea îl iau în zeflemea pe Marcello când se ceartă cu "Zauberina" ("strega", vrăjitoarea lui), iar el ia zăpadă de pe jos, face bulgări şi le alungă ţintindu-le cu ei.
Rămân Mimi şi Rudolfo. Sublima arie de adio de aici e încununată sublim şi de regie. Blocul de camere din primul act începe să se ridice încet. Când camera sa ajunge la nivelul scenei, Rudolfo păşeşte în ea. Casa se ridică în continuare încet, ducându-l acum şi pe el departe, la alt nivel. Mimi rămâne jos, mergând încet spre ieşire.
Decorul ultimului act e venit deja - ce frumos sună! - dar, spre deosebire de primul act, totul este deprimant. Lipseşte mobila din aproape toate camerele, tablourile de pe pereţi au lăsat doar urma pe unde au fost, zidul dintre camerele celor 4 şi fosta a proprietarului e spart, în spate scara interioară a blocului are balustrade căzute.
Pentru a accentua senzaţia de paragină, Marcello şi Rudolfo au primele dialoguri din act în întuneric, iar scara blocului, vizibilă prin uşile rămase deschise, e luminată. Abia când cei doi încep duetul lor fain ("O Mimi tu piu non torni"), lumina se răsfrânge asupra lor.
Mimi e într-o rochie lungă, decentă, şi chiar sexoasa Musetta e tot sexoasă, dar decent, într-o haină verde-închis lungă, ca un parpalac, cizme verzi acoperindu-i doar gambele, iar pe dedesupt o rochie neagră peste o bluză albă. Mimi nu se aşează pe pat, întâi merge prin cameră cam mult pentru o muribundă, iar ceva mai târziu se ridică din pat şi mai dă o tură, salutându-i pe toţi cei prezenţi.
"Meine schöne Mimi! "
"Meine Häubchen! "
"Sie nennen mich Mimi! " - Mă cheamă Mimi!
"Es geht mir guţ! " - Sunt bine!
"Heilige Jungfrau" - Sfântă Fecioară
"Sei gefasst! " - Fii curajos!
Toţi ies din cameră. Unii reapar deprimaţi, rezemaţi de ziduri, în alte camere din bloc. Shaunard în camera lui Mimi, unde ia pantofii ei şi îi aruncă în căruţul de supermarket aflat acolo, apoi priveşte trist în depărtare.
După spectacol, l-am aşteptat pe Teodor Ilincăi la ieşirea artiştilor, alături de alţi români cu care m-am cunoscut pe internet. În timp ce bârfeam cu ei un pic despre spectacol - că Mimi a fost aşa, că ălalalt a fost aşa - lângă noi şi-a făcut apariţia chiar Mimi, urmată ulterior de Colline şi de Teo. Noi am comentat în continuare, dar bine că n-am trântit cine ştie ce chestii... colorate roșu-grena-vinetiu :-) , pentru că Teo a vorbit cu Mimi şi Colline... în româneşte!
Tatiana Lisnic şi Alin Anca au alcătuit, alături de Teodor Ilincăi, o adevărată trupă românească!
Pentru mine întâmplarea a semănat izbitor cu "Boema" (tot "Boema"! ) de la München din iulie 2012, când venisem să o văd pe Angela Gheorghiu şi alături de ea am descoperit alţi trei români în roluri principale, Laura Tatulescu în Musetta, Levente Molnar în Marcello şi Dan Ettinger ca dirijor.
Ce distribuţie românească minunată ar fi combinata aceasta, Munchen 2012 + Hamburg 2015! Şi este posibilă, da! Din păcate, e posibilă în alte ţări decât România.
Pe Teodor Ilincăi îl mai văzusem la Craiova şi Bucureşti, dar a fost o reală plăcere să îl revăd şi la Hamburg. Nu ştiu cum se face, dar Teo mai mereu mă pune pe drumuri, deşi l-am văzut de cele mai multe ori în Bucureşti. În 2013 am venit de la Budapesta la Bucureşti mai devreme special să îl văd, la Craiova, desigur, drumul (scurt) până acolo, doar anul trecut fiind în oraş când a venit el.
I-am zis, că ştiu că nu câştigă în România banii de la Hamburg, dar să nu "uite" să mai cânte şi acasă, ca alţii. Din fericire, nu era nevoie să îi zic asta, mi-a spus că oricum are de gând să mai cânte în România, chiar dacă banii sunt mai puţini ca în Occident. Şi, spre onoarea lui, chiar se ţine de cuvânt, zilele acestea citind o ştire în care scria că va cânta în chiar reşedinţa judeţului lui natal, Suceava. |