[ Autor Adrian Trasca ] [ Link poze: http://www.operanationala.ro/poze/poze.php?id_categ=15&nume_categ=wuppertal---tosca ] Wuppertal este un oras mic, cam cat Craiova ca populatie, dar mult mai intins ca suprafata, "construit" pe o fasie de teren lunga, care trece printre dealuri impreuna cu raul Wupper, astfel incat oriunde te-ai afla in localitate, esti la doar cateva minute de un loc verde, fie el deal, parc sau chiar padure. Orasul se afla in nord-vestul Germaniei, la vreo 50 km nord de Koln, in megaaglomerata zona a bazinului Ruhr din care si face parte. Regiunea Rin-Ruhr este a sasea cea mai mare aglomeratie urbana din Europa!, cu 12 milioane de locuitori, dupa Istanbul, Moscova, Londra, Madrid si Paris.
Principala atractie turistica din Wuppertal este jvebebanul - Schwebebahn-ul, in limba wuppertaliana :-) -, un mijloc de transport special, monorai, care circula "atarnat" - un fel de metrou/tren suspendat -, iar marea majoritate a traseului sau (care are 13 km) este deasupra raului care strabate orasul. Este cel mai vechi mijloc de transport de acest fel din lume si nu poate fi gasit in foarte multe locuri chiar pe intreg mapamondul!
Tot in Wuppertal se afla o faimoasa Gradina Zoologica, iar orasul mai este cunoscut si ca fiind locul nasterii lui Friedrich Engels, cunoscut pentru teoriile comuniste dezvoltate. Exista un muzeu dedicat lui si realizat in casa natala a acestuia, insa, in afara acestuia, localitatea nu are nimic specific comunistului sovietic, desi profilul sau este unul industrial.
Este relativ nou ca oras, fiind alcatuit in urma cu doar 85 de ani (in 1929, mai exact), prin unirea a sapte orasele, Barmen, Elberfeld, Vohwinkel, Ronsdorf, Cronenberg, Langerfeld si Beyenburg. Orasul initial s-a numit Barmen-Elberfeld, iar interesant este ca denumirea lui a fost aleasa printr-un referendum de catre locuitorii sai, acestia alegand numele de Wuppertal, ceea ce inseamna "Valea lui Wupper", adica a raului care traverseaza orasul.
Deci... Nerrrra Tosca! :-)
Am scris de curand despre ideea de a nu judeca dupa aparente, de a nu "prevedea" lucruri fara a avea indicii reale despre ele. La Wuppertal, lucrurile au stat asemanator, cu deosebirea ca, de aceasta data, nu am mai cazut in eroarea de a subestima dinainte. Cladirea Operei nu arata extraordinar si nu este nici prea mare, insa spectacolul vazut acolo, "Tosca", a fost unul foarte interesant, cu atat mai importanta fiind caracterizarea tinand cont ca montarea a fost una moderna, eu nefiind fan al acestui gen.
Actul 1, biserica Sant`Andreea della Vale din Roma, simbolizata printr-o cruce imensa, neagra, probabil din carton, dar aratand ca fiind din lemn, amplasata in mijlocul scenei, cu capul in jos, usor inclinata cam la 30 de grade! Simbolistica mi s-a parut interesanta, intrucat faptele care s-au petrecut ulterior in biserica fiind si ele "cu capul in jos" fata de ceea ce ar trebui sa fie intr-un lacas religios, atat Mario pipaind-o pe Tosca ulterior pe coapse si pe fund, cat si ceea ce face Scarpia in versiunea "normala" a operei, folosirea evantaiului in scopul stiut si nu numai.
Fondul general a fost unul negru, la fel ca si crucea. Cortina, podeaua (lucioasa), peretii laterali (care aveau niste rafturi pe care erau dispersate rar cateva lumanari, totul a fost negru. Angelotti, Mario, sacristanul, Scarpia, soldatii lui, toti erau imbracati in negru, numai Tosca, pe langa costumul business negru si o palarie tot neagra, forma chinezeasca, avea manusi rosu inchis. Palaria i-a acoperit fata pret de cateva minute bune si initial ma gandeam daca regia va permite sa i se vada chipul sau va ramane anonima tot spectacolul, ceea ce cred ca ar fi fost interesant, dar si frustrant.
Capela lui Angelotti a dat contrastul prin... absenta. Era reprezentata de o trapa in podea si de lumina alba care se vedea atunci cand usa "capelei" era deschisa.
Corul "Te Deum"-ului a fost alcatuit din femei blonde, imbracate in maro inchis. Pe langa acestea, o armata de papi imbracati complet in maro, iar barbatii - desigur, in negru :-), dar vopsiti cu alb pe fata - erau in balcoanele laterale de la etajul 1. Intotdeauna m-am gandit la o "participare" printre spectatori a personajelor de pe scena, aici am si vazut putin transpusa ideea si efectul pe care il scontam, adica unul foarte bun, senzatia fiind ca muzica te inconjoara din mai multe parti.
"Va, Tosca! " Scena modulara se roteste, Tosca merge pe ea cu aceeasi viteza, dar pare ca sta, Scarpia la doi metri in spatele ei, intainzand bratele spre ea sa o cuprinda. La finalul ariei, Tosca dispare in trapa din podea, lasand corului momentul glorios al "Te Deum"-ului.
Se lasa cortina dupa primul act. Neagra, asa cum am observat in treacat la inceput si cum remarc subliniat acum, datorita regiei.
Actul 2. In Palazzo Farnesse tot negrul e culoare dominanta, decorul general pastrandu-se, dar in mijloc crucea mare fiind inlocuita cu un birou lung cat trei sferturi din scena. Mario este adus in catuse, Scarpia are pistol, dar aceste detalii sunt deja banale. Tosca, o mantie lunga, rosie, asa cum ma gandisem la pauza ca ar trebui sa fie pentru a cadra cu decorul negru! Isi da mantia jos si ramane in negru in fata unui Scarpia tot in negru, inclusiv maieul, dar care ramane la bustul gol in tentativa sa... neagra de a o... innegri pe Floria.
Tosca il impusca pe Scarpia - de asemenea, nicio surpriza - dar perfect reusite au fost gesturile pe care le-a facut in timp ce ii striga "Mori! Mori! ", adica imprastiind hartii de pe birou in directia lui.
Actul 3 a fost cel mai interesant montat, atat inceputul, cat si, mai ales, sfarsitul. Scena se roteste usor, pe ea sunt rasfirati... preotii de la "Te Deum"-ul din primul act, oamenii lui Scarpia, iar Tosca se plimba printre ei! In dreapta, aria trista de la inceputul actului este interpretata de o tanara... in pielea goala, care care are o coroana de spini si care tine in fata un buchet de crengi care ii acopera partile... interesante. :-)
Scena se roteste, spre ea se uita tanjind atat popii, cat si oamenii lui Scarpia, ea e speriata, continua sa cante, Spoletta merge spre ea "in gol" pe scena rotativa. Apare si Mario, si soldatul care il insoteste, usor, usor preotii dispar in intuneric, dispar si ceilalti, se aude instrumentalul de la "E lucevan le stelle", dispare si fata, raman numai Mario si soldatul - imbracati, desigur, in negru. In acelasi timp, de sus coboara lent o increngatura de fiare, care se va opri la vreun metru si ceva distanta de capetele celor de pe scena, care va ocupa mai mult de jumatate din partea de sus a imaginii si care va ramane acolo pana cand Tosca va veni si il va "elibera" pe Mario.
Scena finala... total surprinzatoare. Dupa ce Mario este ucis, Spoletta vine cu oamenii sai sa o prinda pe Tosca. Aceasta fuge in spatele scenei, unde se opreste in dreptul unei deschizaturi ca o usa luminata alb din spate, singura "pata" in zidul mare negru din fundal. "O, Scarpia, avanti a Dio! " si... zidul mare si negru cade in fata intr-o ceata mare si o lumina alba, ucigandu-i pe Spoletta si ai lui! In spate ramane un alt zid perforat de o ruptura uriasa, ca dupa o bomba, iar Floria Tosca paseste usor si triumfator in fata, in timp ce o mantie alba isi face aparitia pe umerii ei!
Dirijor: Toshiyuki Kamioka
Regizor: Stefano Poda
Coruri: Jens Bingert
Floria Tosca: Mirjam Tola
Mario Cavaradossi: Xavier Moreno
Baron Scarpia: Mikolaj Zalasinski
Angelotti: Greg Ryerson
Mesner: Dieter Goffing
Spoletta: John Gray
Sciarrone: Ianuarie Szurgot
|