|
Joi, la Sala cu Orgă (din Chisinau), ne invită Ion Negură şi discipolii săi
Zilele acestea, cunoscutul profesor de muzică, maestrul în arte Ion Negură, fondatorul şcolii de nai din R. Moldova şi cel care are zeci de discipoli în lumea întreagă, împlineşte 60 de ani. Cu această ocazie, Sala cu Orgă din Chişinău va prezenta joi, 14 ianuarie, un spectacol extraordinar cu participarea unui grup numeros de naişti, flautişti şi fluieraşi.
Discipolii maestrului Ion Negură vor fi acompaniaţi de Anna Strezeva (orgă) şi Luminiţa Ionică (pian). De asemenea, în cadrul spectacolului vor participa Orchestra de cameră a Liceului de muzică "C. Porumbescu" (dirijor Valeriu Patic), Orchestra de muzică populară a instituţiei, condusă de Vasile Panainte, Capela corală "Moldova", în frunte cu maestrul Valentin Budilevschi, precum şi Ansamblul de acordeonişti "Concertino", dirijat de Eugen Negruţă.
Solicitat de TIMPUL, Ion Negură ne-a spus că şi-a dorit să organizeze un spectacol în care să răsune diverse genuri de muzică: clasică, populară, uşoară, jazz ş.a. "Spectacolul, de fapt, va fi o trecere în revistă a activităţii mele de mai multe decenii", ne-a mai spus profesorul.
Totodată, el ne-a informat că pe parcursul următoarelor luni vor avea loc diverse spectacole, pe genuri de muzică aparte. Astfel, pe 29 ianuarie, la Filarmonica Naţională "Serghei Lunchevici" va fi prezentat un concert de muzică clasică cu Orchestra simfonică a instituţiei, dirijată de Mihail Secichin. Pe 17 februarie, pe scena Sălii cu Orgă vor evolua discipolii săi, acompaniaţi de Orchestra de muzică populară a Liceului "C. Porumbescu". Pe 14 martie, tot la Sala cu Orgă, aceştia vor fi susţinuţi de Orchestra Naţională de Cameră. La 22 aprilie, în aceeaşi sală, va evolua virtuozul flautist Ionel Negură, feciorul omagiatului, actualmente masterand în Franţa. Manifestările dedicate distinsului pedagog vor culmina cu un spectacol la Filarmonica Naţională cu cei mai buni naişti, acompaniaţi de Orchestra de muzică populară "Folclor", dirijată de maestrul Petre Neamţu.
Ion Negură este cel care a creat clasa de nai la Liceul de muzică "C. Porumbescu" din Chişinău şi cea de la Liceul de muzică "George Enescu" din Bucureşti. În calitatea sa de pedagog, a predat naiul, flautul şi fluierul în toate instituţiile de profil din R. Moldova. Acum câţiva ani, corul său - format din 33 de naişti - a prezentat un recital extraordinar la Festivalul "Cerbul de Aur" de la Braşov, iar într-un concert dedicat împlinirii a 50 de ani ai Televiziunii Române au cântat 50 de naişti şi 50 de fluieraşi. |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie06-03: Diana Tugui, invitata specială la concertul Jose Carreras de la Saraievo Enorul spaniol de renume mondial, José Carreras, va concerta în 7 martie la Saraievo. Principalele surse media din Bosnia și Herzegovina subliniază interesul enorm pentru acest eveniment cultural major, apreciind că pentru o seară, Sarajevo va ... [ continuare ] Din categoria Stiri opera
16-12-2025: Opera Națională Chineză, în premieră la București cu Turandot Pentru prima dată în România, Opera Națională Chineză aduce pe scena Sălii Palatului una dintre cele mai impresionante producții ale sale: capodopera lui Giacomo Puccini – Turandot. O producție oficială, prezentată în cadrul unui amplu ... [ continuare ] Din categoria Stiri opera
04-12-2025: Anul Cultural România–Italia 2026 a debutat la Roma printr-un Concert de Gală de Ziua Națională a României Roma a găzduit, pe 1 decembrie, ceremonia dedicată Zilei Naționale a României, care a marcat și inaugurarea oficială a Anului Cultural România–Italia 2026. Evenimentul a avut loc pe scena prestigioasă a Teatro dell`Opera di Roma și a fost ... [ continuare ] Din categoria Stiri opera
30-11-2025: Concert - eveniment Aida Garifullina, 8 ianuarie 2026, Sala Palatului Deschideți anul 2026 cu o seară de gală memorabilă! Pentru prima dată pe scena Sălii Palatului, soprana de excepție Aida Garifullina va interpreta repertoriul său rafinat, într-un concert plin de emoție și eleganță.
Detali ... [ continuare ] Din categoria Stiri opera
14-11-2025: Clasic e fantastic - Ce este o uvertură ? Sâmbătă, la Ateneul Roman - sala mare, va avea loc spectacolul "Clasic e Fantastic. Cum să înțelegem muzica. Ce este o uvertură ?"
Orchestra Colegiului Național de Arte Dinu Lipatti
Dirijor: Andrei Ștefan Racu
Co ... [ continuare ] Din categoria Stiri opera
|