"Iubindu-l pe Spiess"
 Sub acest generic, Opera Braşov l-a omagiat pe marele tenor la puţine luni de la trecerea în nefiinţă, în 2006. Era firesc, fiind vorba de teatrul în care Ludovic Spiess a debutat şi a revenit de multe ori pe parcursul fulminantei sale cariere. Demersul de suflet s-a repetat acum, la sfârşit de octombrie, prilejuit de un eveniment editorial, lansarea braşoveană a monografiei "Ludovic Spiess", scrisă de semnatarul acestor rânduri şi apărută la Curtea Veche Publishing.
În foyer exista un bogat panou cu afişe, programe şi fotografii. Standul de carte prezenta volumul. Flori peste tot. Cea mai mare parte a publicului a împânzit locul. În pauza dintre spectacolele Cav & Pag, dr. Cristian Mihăilescu şi prof. univ. dr. Petre Marcel Vârlan de la Facultatea de Muzică a Universităţii "Transilvania" au rostit cuvinte minunate, emoţionante, evocatoare a marii cariere a lui Ludovic Spiess, laudative la adresa editării cărţii, o premieră absolută - în acest format - pentru un cântăreţ român de operă.
Semnificative pentru eternizarea memoriei ilustrului tenor mi s-au părut propunerile prof. Vârlan. Braşovul ar putea să ataşeze numele "Ludovic Spiess" titulaturii oficiale a Operei, după cum o statuie şi un bust ar putea fi amplasate în locuri potrivite din oraş, din teatru. Sunt iniţiative normale care s-ar adăuga celor puse în practică până acum: înfiinţarea la Bucureşti a Studioului Experimental de Operă şi Balet "Ludovic Spiess", apariţia la Romfilatelia a unui plic omagial şi la Editura Curtea Veche a albumului monografic.
În contrast, propunerea de a atribui Pieţei Operei bucureştene denumirea "Ludovic Spiess", repetat avansată către doi primari generali ai Capitalei - cel actual şi cel dinainte - şi susţinută internaţional, a rămas încă fără răspuns. Până când? Inutil să amintesc că, pe lângă marea sa carieră şi preţuirea de care s-a bucurat, pe lângă titlurile care i-au fost conferite, Ludovic Spiess a fost şi "Cetăţean de Onoare al Municipiului Bucureşti". Şi totuşi, pe malurile Dâmboviţei, proverbialul nostru imobilism este în floare. Niciun politician nu trebuie să uite că numele lui Ludovic Spiess este un bun de patrimoniu naţional, cu ample rezonări în Europa şi întreaga lume! |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie11-09: Festivalul de Opera si Opereta editia XX-a la final Opera Națională Română din Timișoara mulțumește celor peste 13.000 de spectatori care au participat, timp de patru seri, la Festivalul de Operă și Operetă din Parcul Rozelor.
Ediția din acest an (cea de-a XX-a) a adus public ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
10-09: Gala extraordinară „Magia serii în sunet și lumină”, oferită de Opera Iași, va avea loc în Grădina Palas După succesele repurtate cu cele trei spectacole „La traviata”, de Giuseppe Verdi, oferite săptămâna trecută, în deschiderea stagiunii 2025-2026, Opera Națională Română din Iași pregătește în aceste zile tradiționala gală extraord ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
08-09: Trubadurul deschide stagiunea la Opera din Craiova STAGIUNEA 2025-2026 | CENTENARUL ELENA TEODORINI
PREMIERĂ | DESCHIDEREA STAGIUNII
Duminică, 5 octombrie 2025, ora 19.00, Cercul Militar Craiova
Biletele sunt disponibile online:
https://iticket.ro/event/il-trovat ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
08-09: Opera Brașov deschide stagiunea2025 – 2026 cu opera „La rondine” de Puccini Sâmbătă, 13 septembrie 2025, de la ora 18.30, în Sala Operei Brașov, deschidem cea de-a 73-a stagiune cu un titlu însemnat din lirica universală, una dintre cele mai recente premiere ale noastre: spectacolul cu opera „La rondine” de Giacom ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
29-08: Studioul de Balet pentru Copii al Operei Brașov Studioul de Balet pentru Copii al Operei Brașov revine din 15 septembrie 2025! Sub îndrumarea Iuliei Coșeriu, cei mici sunt invitați să pășească în lumea grației și a artei dansului clasic, într-un program special gândit să le dezvolte ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|