[ Autor Adrian Trasca ] O cameră de spital. În laterale și deasupra sunt pereții și tavanul realizați dintr-un carton alb. În dreapta e un pat de spital pe care se află întinsă o tânără. E într-o cămașă de spital albă cu picățele bleumarin și e cheală. Doctori și asistente în jurul ei. Pe peretele de deasupra camerei de spital, ca pe un ecran mare, sunt proiectate cu un verde fosforescent ekg-urile bătăilor inimii fetei. Sunt singurele zgomote care se aud în întreaga și imensa sală a Operei Naționale din Oslo. O bătaie de inimă. Și încă una. Și încă una. Și tot așa. Apoi piuitul pițigăiat și continuu care vestește că inima s-a oprit.
Începe muzica. "Boema" de Giacomo Puccini. Viitorul Marcello e îmbrăcat în haine bleu de îngrijitor de spital și spală pe jos. Viitoarea Musetta e asistentă. Apare în scenă, dar tace.
Cei 4 prieteni tremură de frig și aprind manuscrisul lui Rodolfo. Focul se extinde ușor pe pereții încăperii și în laterale, iar senzația e că se va extinde în întreaga sală! Minunată realizarea tehnică!
Se deschide cortina - pereții camerei sunt mutați spre laterale. În spate se vede o cetate. Patul de spital a rămas la locul lui. Rodolfo se uită uneori spre el sfâșietor.
Benoit. E îmbrăcat într-un halat verde închis, are cioc, nas coroiat, e alb pe față, ochii fardați cu negru. Nu e deloc umil, ci, dimpotrivă, înspăimântător. Ulterior senzația mi se va confirma.
"Per esempio... mia moglia! " Fraza și acțiunea boemilor ar trebui să îl facă umil pe Benoit, dar acesta își scoate scufia, e chel, urât și sfidător. Pleacă. Disprețuitor.
Cei 4 se pregătesc să plece și ei în oraș. Rodolfo rămâne, așa cum se știe, dar ceilalți se îmbracă în halate albe înainte să plece.
Apare Mimi. Nu e prea frumoasă și nici vocea nu îi excelează. Rodolfo o dezbrăcă, ea rămâne în cămașa de spital și... e cheală! Decorul a redevenit cel de spital. Cei doi discută, dar atmosfera nu este cea clasică, de îndrăgostire pură, peste tot se simte moartea.
Momentul culminant. Mimi se întinde pe patul de spital, cu ochii închiși, e moartă. Rodolfo îi ia mâna într-a sa. "Che geee-li-daa manina! Se la lasci riscaldar". Mimi e moartă, iar Rodolfo cântă, și cântă, și cântă...
"Poiché
Poiché vi ha preso stanza
La speeraaanza! " Mimi se ridică!!
Aria ei. Mimi cântă fără inflexiuni în voce. În stânga camerei, într-o fereastră sus, o lumină își face apariția. "Mă quando vien lo sgelo / Dar când vine dezghețul" Lumina e tot mai puternică! "I primo sole e mio / il primo bacio dell`aprile e mio! îl primo sole e mio! " ("primul soare este al meu / primul sărut al lui aprilie e al meu") Lumina crește progresiv atingând apogeul. Rodolfo suferă când ea cântă.
Ea se duce într-un colț al camerei unde se află o vază cu un trandafir. Îl atinge ușor, iar petalele lui cad! Mimi se retrage speriată.
Spre finalul ariei lumina dispare, iar Mimi se îmbracă în haine normale.
Cei trei prieteni ai lui Rodolfo îl cheamă pe acesta în oraș, dar apar la geam îmbrăcați în haine de doctori.
"Non sono solo. Siamo în due." Apoi "O suave fanciula" într-un val de aburi la picioare, iar în spate, la fereastră, se vede "Momus". Oamenii, unii având perciuni că ai lui Ibsen, în a cărui țară suntem, intră acolo când ei ies din scenă pe finalul ariei și așa se face trecerea imediată la actul al doilea.
Când cei din rolurile principale cântă, oamenii de la "Momus" îngheață. Patul de spital e tot în dreapta și inițial am crezut că e o scăpare a organizatorilor, dar copilul care vrea "la tromba e îl cavallin" le cere de pe patul de spital, îmbrăcat în cămașă de spital și e și el chel de la tratamentul anti-cancer! Mimi e îngrozită când vede copilul, la fel Marcello și ceilalți când văd "la cuffietta rosa"!
Apare Musetta. Surpriză, Alcindoro e același care l-a jucat și pe Benoit, iar prezența lui nu e o economie de fonduri. E îmbrăcat în frac, nu e deloc umil, ca în versiunea originală, e cinic și are aliura contelui Dracula.
"Quando men vo"...
Cei 4 se țin de stomac, iar Alcindoro jubilează, departe de a fi deranjat de etalarea partenerei sale. La finalul ariei, Alcindoro e urcat pe masă cu mantia desfăcută, rânjește și domină momentul. Toți oamenii de la "Momus" își dau perucile jos și rămân chei, inclusiv copii. Mimi leșină.
Urmează defilarea. Publicul (de pe scenă) e în continuare chel. Alcindoro e generalul, pășește ca la armată, o ia pe Mimi, defilează și iese cu ea din scenă! Decorul redevine camera de spital, Rodolfo se ține cu mâinile de cap și suferă.
Actul al treilea. Camera de spital. Apare Alcindoro-Dracula ca brancardier. E în costum maro, ca al lui Rodolfo!!, alb la față și cinic. Rodolfo suferă.
Vin măturătorii și intră pe ușa camerei de spital (aflată în spatele scenei/camerei). Se desface decorul, apar lăptăresele, care sunt... asistente medicale. Decorul se rotește și apare intrarea unui spital pe care scrie mare... "Oncologie"! De colo colo se află tăvi de spital, asistente, bolnavi în cârje sau în scaune cu rotile.
Marcello e și el în haine bleu de spital. Alcindoro-Dracula e pe pat. Rodolfo vine și se luptă cu el. AlcinDracula preia unele gesturi din roluri, sesizabile de cine știe bine opera. Tușește în locul lui Mimi înainte de replica lui Marcello "Che tosse! " și doarme pe bancă în locul lui Rodolfo înainte ca acesta să fie chemat afară. Mimi e "ascunsă" pe patul de spital să nu fie văzută de Rodolfo.
Rodolfo: "Dunque e proprio finită? Te ne vai, te ne vai, la mia piccina?!
Addio, sogni d`amor!..."
Mimì: "Addio, dolce svegliare alla mattina! "
Rodolfo: "Addio, sognante vita..."
Darrr... în mijlocul scenei cântă Mimi, iar pe pat se află Mimi moartă, către care Rodolfo cantă! Incredibil moment!
Actul al patrulea. Decorurile sunt schimbate din mers. Se revine la camera de spital, dar acum peretele din spate este o fereastră prin care mulțimea privește ce se întâmplă. În centrul mulțimii e AlcinDracula îmbrăcat în doctor și având o vioară. Rodolfo și Marcello îl văd și se sperie.
Când cei 4 prieteni se strâng vorbesc și, în versiunea originală, râd, râsul e făcut de mulțime! Când cei 4 se invită la dans, AlcinDracula vine, urcă pe o scară și cântă. Nimic nu e ca în versiunea originală, totul e cinic.
Apare Musetta și spune că Mimi e pe scări și nu le poate urca. Dar în acest timp Mimi e pe scenă și, în timp ce Musetta povestește, AlcinDracula cântă la vioară și cântă, și cântă până când Mimi cade întinsă pe jos. Apoi se uită rânjind spre Rodolfo și pleacă arogant în spate, de unde observă acțiunea în continuare.
Rodolfo și Mimi rămân singuri în mijlocul scenei. Cântă, iar Mimi se uită des spre patul de spital din dreapta scenei. Puțin mai târziu, apar Colline, Musetta și Marcello, care sunt doctori, iar Rodolfo e pacientul!
Moartea lui Mimi. Prima, cea reală. Mimi cântă și, în momentul morții, rămâne în picioare în mijlocul scenei, în timp ce Rodolfo privește spre ea. Câteva clipe mai târziu, Rodolfo se întoarce cu spatele. "Coraggio! ", spune Marcello, iar Rodolfo se întoarce spre cu fața spre mijlocul scenei. Mimi plecase de acolo!
Nu-mi plac montările moderne. Aceasta, însă, m-a cucerit pe de-a-ntregul!
Pe 29 ianuarie 2014, la data spectacolului, s-au împlinit 8 ani de la plecarea Maestrului Ludovic Spiess, al cărui rol preferat era chiar Rodolfo din "Boema". Un gând bun de departe, de la Oslo, spre departe, în ceruri.
"Che gelida manina! Se la lasci riscaldar"
Muzica: Giacomo Puccini
Libretul: Giuseppe Giacosa
Rodolfo: Daniel Johansson
Mimi: Mariann Fjeld Olsen
Marcello: Yngve André Soberg
Musetta: Nina Gavrok
Doden/Benoit/Parpignol/Alcindoro/toller: Svein Erik Sagbraten
Schaunard: Havard Stensvold
Colline: Petri Lindroos
Regia: Stefan Herheim
Scenografie si costume: Heike Scheele
Regia muzicala: Kirill Karabits
Lumini: Anders Poll
Dramaturgie: Alexander Meier-Dorzenbach
Despre spectacol pe site-ul Operei din Oslo: http://operaen.no/en/Performances/La-Boheme/. |