|
Trei tenori italieni în minunata lună mai!
 Ce poate fi mai potrivit în cea mai frumoasă lună a anului, când pomii înfloresc, iar natura toată își arată splendoarea sa maximă, decât o călătorie muzicală în “Bella Italia” pe ritmurile canzonetelor napoletane și a celor mai celebre arii din operele italiene, dar și cu gândul la țărmurile mărilor ce scaldă “patria muzicii”, cea Adriatică pe de-o parte și Mediterană, Tireniană și Ligurică pe de alta!
Și cine ar putea fi mai nimerit să ne poarte în această poveste muzicală, dacă nu cei trei tenori italieni care au crescut ascultând și cântând de mici aceste canzonete și arii celebre? Cine le-ar simți, le-ar trăi și le-ar cânta mai bine decât ei?
Spectacolul “3 Tenori Italieni” este un omagiu adus marilor tenori José Carreras, Plácido Domingo și Luciano Pavarotti, trei artiști legendari care au cucerit întreaga lume cu vocile și interpretările lor, iar vocile excepționale ale celor 3 tenori invitați, Domenico Menini, Alessandro Goldoni și Angelo Forte, voci în cel mai pur stil al belcanto-ului Italian, vor reaminti publicului de frumoasele voci ale celor care au fondat acest concept.
Ceilalți invitați, care vor desăvârși evenimentul nostru, nu vor fi mai prejos! De la cea mai mare academie de muzică din Europa, Academia Mozarteum din Salzburg, vine baritonul Fernando Araujo, profesor la “Clasa de Opera” din cadrul acestei prestigioase academii. Baritonul Alfio Grasso (Italia), va fi a doua voce gravă care va menține balanța registrelor vocale. Soprana Jeanne Marie Druce, vine din Franța și va trebui să facă față serenadelor celor 3 tenori, iar dacă nu va reuși, 3 balerine frumoase sunt gata să-i vină în ajutor!
Spectacolul va fi unul interactiv, conducerea muzicală fiind asigurată, după modelul lui Johann Strauss sau, mai nou, a lui André Rieu, “cu vioara în mână”, de tânărul dirijor și solist violinist Bogdan Costache, un nume deja cunoscut în toate filarmonicile și teatrele de operă din Europa.
12 mai – CONSTANŢA – Casa de Cultură a Sindicatelor
13 mai – GALAŢI – Casa de Cultură a Sindicatelor
14 mai – PLOIEŞTI – Casa de Cultură a Sindicatelor
15 mai – BUCUREŞTI – spectacol găzduit la TNB Sala Ion Caramitru
16 mai – BRAŞOV - Teatrul Sică Alexandrescu
17 mai – PIATRA NEAMŢ - Cinema Mon Amour
18 mai – BOTOŞANI - Casa de Cultură a Sindicatelor
19 mai – SUCEAVA - Casa de Cultură a Sindicatelor
20 mai - BACĂU - Teatrul de Vara Radu Beligan
21 mai – SIBIU – Centrul Cultural Ion Besoiu
22 mai – TMIŞOARA – Opera Naţională Română
23 mai - ARAD - Filarmonica din Arad
24 mai – CLUJ-NAPOCA – Casa de Cultură a Studenţilor
25 mai – ORADEA - Casa de Cultură a Sindicatelor
26 mai – BAIA MARE - ATP Tech Center
27 mai - SIGHETU MARMAȚIEI - Sala de Concerte a Școlii de Muzica |
Nota actuala: 9.5 (din 2 note acordate) - Acorda o nota!
Alte titluri din aceeasi categorie08-06: Celebră lucrare vocal-simfonică la Opera Iași. Actorul Claudiu Bleonț va fi pe scenă Opera Națională Română din Iași va avea două întâlniri cu publicul în această săptămână. Miercuri și joi, cu începere de la ora 18:30, în Sala Mare, va putea fi urmărită lucrarea vocal-simfonică „Carmina Burana”, de Carl Orff. ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
07-06: Iberica, o călătorie în trei acte în sufletul Spaniei, pe 14 iunie la Bucharest Opera Festival Opera Maghiară din Cluj-Napoca urcă pe scena Operei Naționale București pe 14 iunie, de la ora 19:00, cu un spectacol cu totul special: Iberica, o trilogie coregrafică ce reunește muzica lui Isaac Albéniz, Manuel de Falla și Jules Massenet î ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
03-06: Program iunie 2026 Gală Extraordinară de Balet
Marți, 9 iunie 2026, ora 19:00
Loc: CASA DE CULTURĂ CONSTANȚA
Seară camerală
Miercuri, 10 iunie 2026, ora 19:00
Loc: COLEGIUL NAȚIONAL DE ARTE „REGINA MARIA” CONSTANȚ ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
02-06: Astăzi, de la ora 21, la TVR Cultural, Opera “Povestirile lui Hoffmann” de Jacques Offenbach Regie, mișcare scenică, lighting design Matteo Mazzoni
Scenograf decor Elisabetta Salvatori
Scenograf costume Roberta Fratini
Coregrafie Beatrice Șerbănescu
Video design Luca Attilii
Asistent regie Claudia Mache ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
02-06: „Sunetul muzicii” revine pe scena Operei Brașov Sâmbătă, 6 iunie 2026, de la ora 18.30, în Sala Operei, vă invităm să (re)vedeți spectacolul cu musicalul „Sunetul muzicii” de Richard Rodgers.
Colaborarea finală dintre Richard Rodgers și Oscar Hammerstein, „Sunetul mu ... [ continuare ] Din categoria Opere din Romania
|