[ Autor Adrian Trasca ] [ Link poze: http://www.operanationala.ro/poze/poze.php?id_categ=18&nume_categ=atena---cosi-fan-tutte ]  Unde se duce tot românul în vacanţă? Mai exact, care sunt cele două ţări în care fiecare român, exagerând întrucâtva, bineînţeles, a mers? Da, un indiciu, dacă era nevoie, l-am dat în titlu. Iar cealaltă ţară e tot în zonă. Grecia şi Turcia, desigur! No, pentru mine, până acum, au fost prea departe! Mai departe decât Norvegia, Scoţia sau Portugalia, ţări în care am ajuns. Cu trenul. ;-)
Nu trenurile sunt principalele mijloace de transport în Grecia, ci autoturismele şi vapoarele, iar până de curând liniile internaţionale de trenuri au fost tăiate din cauza crizei economice (acesta este motivul pentru care nu am ajuns până acum în Elada ;-) ), legăturile feroviare cu ţările vecine restabilindu-se de curând. Trenurile greceşti sunt foarte frumoase pe extrerior (vedeţi pozele din albumul ataşat articolului), drăguţe pe interior, dar nu prea au afişate pe ele destinaţiile, aşa că te poţi urca lejer într-un vagon care să ajungă în altă parte decât vrei. Pe site-ul companiei, Trainose.gr, se pot cumpăra bilete în avans, unele preţuri din anumite zile fiind de-a dreptul irezistibile, gen Salonic-Atena 9 (nouă) euro! Mai greu e că versiunea în engleză a site-ului nu prea e în totalitate în engleză, dar...
Grecia este a 30-a ţară în care am intrat (toate din Europa), iar Atena a 28-a capitală vizitată. Şi mărturisesc că este prima pe care o pot compara cu favorita mea, belissima Roma! Evident, istoria şi vestigiile rămase de atâta vreme sunt cele mă atrag pe mine cel mai mult în a face o astfel de clasificare, necontestand farmecul unor alte capitale frumoase, Praga, Londra, Viena, Paris etc, dar care nu beneficiază de astfel de "urme" istorice impresionante. Iar Atena "duduie" de istorie şi de peisaje încântătoare din vârfurile unor dealuri, peisaje de care e minunat să te laşi vrăjit, dar nu furat. ;-)
"Etsi kanoun oles" sau "Cosi fan tutte". "Aşa fac toate". Anche al Athina (chiar şi la Atena) aş adăuga eu. :-)
Opera din Atena îşi desfăşoară spectacolele într-un loc denumit "Teatrul Olimpia". Mai există o sală destinată spectacolelor lirice, "Megaron", la care nu am ajuns încă, dar despre care am citit că ar avea o acustică de top în Europa, deci şi în lume. Teatrul "Olimpia" nu este o clădire separată, cu o piaţetă, ceva, în faţă, ci este încadrată de alte clădiri şi are ieşirea la bulevard, pe scurt, ceva gen Teatrul "Nottara" din Bucureşti. Interiorul este unul modern, nu are candelabru, pe tavan fiind becuri economice încorporate, cu lumina spre albă. În faţa mea am un stâlp rotund, auriu, dar aspectul nu e decât la loje, iar acestea nu sunt prea multe, câte 3-4 pe laterale.
Montarea a fost una folosind elemente moderne, dar plăcută, fără elemente "abstracte", făcute fără logică, de dragul de a fi "cuul". În spate şi pe laterale era o bibliotecă uriaşă, neagră, cu rafturi inegal distribuite şi inegale ca înălţime, vreo 5 coloane pe laterale şi 10-12 în fundalul scenei, luminate ca la muzeu, discret, de sub raftul de deasupra, şi pe care se aflau diferite obiecte aranjate cu gust, multe, dar neînghesuite. (Pentru amatorii de detalii am notat: corabie în miniatură, binoclu, cap de cerb, platoşă, un buchet de cărţi (de citit, nu de tabinet :-) ), statuie bust, tablou portret, colivie, alt binoclu, statuetă cap, oaie, craniu, cupă mare antică, tablou natură, costum de haine, coif, săbii, puşti, bazorelief cap de grec, arbore bonsai, măşti, urnă de cenuşă - şi mai erau şi altele pe peretele din stânga, care nu se vedea de unde eram eu. :-) )
Două scări pe roţi şi cu înclinaţie 45 de grade erau perpendiculare pe bibliotecă (uneori prin ea intrau sau ieşeau actorii din scenă), iar ele aveau să fie "plimbate" şi aranjate diferit de-a lungul spectacolului, în funcţie de viziunea regizorului faţă de scenele respective.
În timpul uverturii s-a ridicat cortină şi pe scenă s-au desfăşurat mici scenete mute luminate difuz. Sunt poate prea categoric, dar mie nu îmi place deloc ideea. Uvertura are farmecul ei când eşti în întuneric numai tu cu ea :-) , şi concentrarea este exclusiv asupra muzicii, fără a îţi fi distrasă atenţia de acţiuni de pe scenă, fie ele reuşite şi potrivite la subiect, aşa cum au fost cele despre care scriu acum.
(După cum am formulat începutul acestei fraze, simt nevoia să precizez că "Uvertura" nu e numele unei femei. :-) )
Cei doi soţi, pe care recunosc că nu mi-am bătut capul să îi disting, întrucât au roluri similare şi paralele, erau îmbrăcaţi în costume de soldaţi cu tunica albă şi pantaloni bleu-turcoaz.
Don Alfonso, cel care îi instigă pe cei doi soţi să testeze fidelitatea soţiilor - trebuie să fii nebun ca să faci aşa ceva sau să te fii săturat de bine sau de propria nevastă :D - era îmbrăcat în costum maro şi veston, avea părul uşor înfoiat şi perciuni continuaţi cu barbă şi aducea mai mult a lord britanic.
Oamenii din casă aveau pantaloni de stofă neagră, cămaşă gri, iar pe cap un fel de cagulă, dar care nu le acoperea faţa, "deghizare" pe care recunosc că nu am înţeles-o. Ce mi-a plăcut e că de-a lungul spectacolului au avut mimica sentimentelor actorilor principali, îngrijorare, mirare, panicare (şi alte cuvinte "sentimentare" care se termină cu "are". :-) )
Pe neveste m-am străduit să le disting şi asta pentru că am pus ochii pe una! :-) Doar pentru a fi în ton cu subiectul operei, nu din alt motiv! :-) ) )
Într-adevăr, Dorabella era o grecoaică zdravănă, brunetă, adorabellã, cu o voce foarte bună, la fel de zdravănă şi de adorabellã. :-) Fiordiligi era blondă, mai blajină atât ca prezenţă scenică, cât şi ca voce, nu crea niciun fior-di-nishi-un-fiel. Ambele erau îmbrăcate în rochii lungi, prima în rosu-grena, cealaltă în bleu închis.
(Citind distribuţia, am văzut că pe Dorabella o cheamă Artemis... Artemis, zeiţa vânătorii... hopa, mai bine stau cuminte! :-) )
Până acum, am văzut "Cosi fan tutte" o singură dată, la Bucureşti, în urmă cu aproape 9 ani. Din ce îmi amintesc de atunci, pentru a îşi testa iubitele, cei doi soţi se deghizează în turci. Nu ştiu dacă aşa trebuie deghizarea, în turci, şi nici dacă, în acest context, regizorul grec s-a gândit la asta - dat fiind cunoscută antipatia grecilor faţă de turci - dar, când cei doi soţi se întorc deghizaţi, arată pur şi simplu ca naiba! :-) Comic reuşiţi, dar, dacă presupunerea mea e corectă, şi un afront la adresa turcilor reuşit! Nereproşabil, desigur, doar e vorba doar de o regie... ;-)
Au peruci cu părul blond uşor închis, unul cu o coadă lungă, celălalt cu codiţe ca fetiţele la şcoala generală, cămăşi în dungi verticale albastru cu bleu, sandale, ochelari de soare rotunzi pe vârful nasurilor, unul pantaloni lungi, iar celălalt chiar fustă lungă, iar pe dedesupt izmene bleu-turcoaz! Într-un cuvânt, sunt caraghioşi, numai buni de amanţi cuceritori. :-) Ba, pe deasupra, privesc peste ochelari, iar din când în când îşi arată muşchii, ca dovadă a calităţilor lor. :-)
Grecilor le-a plăcut. Par oameni veseli, râd uşor şi des. E drept, au avut şi motive, momentele comice realizate au fost reuşite. Cei doi intră "în colaps", sunt trântiţi pe spate şi "au spasme" tremurând picioarele în aer. Grecii râd sănătos şi o fac şi mai intens când vine "doctora" să îi "repare", alias Despina deghizată, cu un nas mare şi o claie de păr alb în cap, gen Einstein. Cu ea vin şi oamenii din casă, deghizaţi şi ei cu halate albe şi măşti de doctori, care aduc cu ei un aparat rudimentar, care seamănă cu un magnetofon uriaş de pe vremea bunicilor noştri. "Resuscitarea" începe, "pacienţii" sunt conectaţi la aparat, "doctora" dă la manivelă la "resuscitator", spectatorii râd cu poftă.
Actul al doilea. Câteva ghivece mari, cu roţi, sunt amplasate ici-colo pe scenă. Urmează o arie cântată de unul dintre cei doi, montată într-un fel uşor inedit: el vine în faţa scenei, în spatele lui se lasă cortină, iar luminile se aprind în sală. E un sentiment ciudat, "mutarea" luminii în sală dă senzaţia că eşti tu în centrul atenţiei, dar, în acelaşi timp, eşti conştient că realitatea este alta. Nu din alt motiv, dar nenea ăla continuă să cânte în faţa cortinei. :-) Iar într-un moment al ariei, îşi pune mâna pe creştetul capului arătând coarne, ceea ce îi face pe unii spectatori greci să râdă, iar pe tine să te bucuri că nu eşti în centrul atenţiei. :-)
"Căsătoria" celor două cu amorezii caraghioşi. Două acorduri instrumentale din aria căsătoriei din "Lohengrin" de Wagner dau culoare momentului. Fiordiligi şi Dorabella au alte rochii, dar păstrează fiecare aceleaşi culori de bază. "Nunta" se desfăşoară pe scările mobile, pe care au fost puse flori şi care au fost unite, formând acum un "A" mare în mijlocul scenei.
Judecătoarea care oficiază căsătoria, Despina, are perucă albă. "Masa" pe care e scris actul de căsătorie este "construită" din spatele a trei tineri dintre oamenii din casă aplecaţi de la mijloc, iar acesta (actul) era o hârtie luuunga, întinsă pe spatele celor trei.
În concluzie, un spectacol reuşit, comic, haios, bine pus în scenă, în ton cu muzica. Iar Atena, un oraş superb, în care o să revin cu siguranţă. Şi pe care îl recomand, nefiind nici foarte departe de Bucureşti, şi nici costurile de transport nefiind enorme. Un bilet de tren Balkan FlexiPass (tip 5 zile din 30) costă 88 de euro la clasa a doua, rezervările de locuri, care unele nu sunt obligatorii, între 4-5 euro pe sensul de mers, deci maxim 98 de euro în total! Şi se consumă 3-4 zile din 5 pe drum, mai rămânând minim una cu care se poate ajunge la Belgrad, Sofia sau Istanbul. Asta dacă nu s-au consumat deja toate, în acelaşi preţ de 88 de euro!, pe un traseu gen Bucureşti - Belgrad - Sofia - Atena - Istanbul - Bucureşti. ;-)
Dorabelllla... Artemissss... Cosi fan tutti. B-)
Distribuţia:
Dorabella: Artemis Bogri
Fiordiligi: Maria Mitsopoulou
Guglielmo: Haris Andrianos
Ferrando: Vassilis Kavayas
Despina: Vassiliki Karagianni
Don Alfonso: Dimitris Kassioumis
Dirijor: Miltos Logiadis
Regia: Rodula Gaitanou
Costume: George Souglides
Lumini: Simon Corder
Director de cor: Agathangelos Georgakatos |